� 2007-2013 familia Lupan
|
Dragul nostru
şi mult stimatul
Maestre Andrei Lupan
Mulţumesc pentru felicitarea plină de căldură şi speranţă.
M-am bucurat la fel şi de felicitarea lui Sandu însoţit de un desen plin de prospeţime cu maniera pur copilărească (e bine că îşi stimează vârsta) c-un simţ frumos decorativ şi de compoziţie.
Cuvintele frumoase adresate mie cât şi Valentinei ne obligă. Nu ştiu ce voi face în viitor, dar simt că trebuie de făcut bine şi din inimă.
Ne bucură foarte mult că simţim în Dumneata şi în întreaga Dumneavoastră familie o prietenie şi o sinceritate pe care noi căutăm s-o răspundem reciproc.
Mulţumesc de invitaţie pe care o voi folosi la primul prilej.
Cu multă dragoste
şi simpatie
Gleb Sainciuc
|
|