Lupan-75 - art."O oră alături de poet" de I. Proca, "Sursă de inspiraţie-valorile etice ale satului" de I.Ciocanu, "Cuvântul greu al maestrului" de A.Hropotinschi

Ziarul "Viaţa Satului", Chişinău	14.02.1987
Lupan-75 - art."O oră alături de poet" de I. Proca, "Sursă de inspiraţie-valorile etice ale satului" de I.Ciocanu, "Cuvântul greu al maestrului" de A.Hropotinschi
the original: (676KB)	Authors : Hropotinschi Andrei - critic literar, red.şef ed."Literatura artistică" Proca Ion Ciocanu Ion - critic literar
updated: 2006-06-29 07:38:11

O oră alături de poet

Poetul Andrei Lupan ştie preţul timpului şi să-i răpeşti o oră e aproape imposibil. Eu am avut acest noroc de două ori. Prima dată astă vară, la Mălăieşti, la reşedinţa dumisale de vară. Şi a doua oară - aici la Chişinău. În ambele cazuri veneam să-l rog să ne scrie ceva. Şi de fiecare dată am suferit eşec. Veneam prea târziu. Mi-o lua înainte «Viaţa satului», pentru că această gazetă îi este mai aproape. A colaborat încă pe atunci, când se numea «Ţăranul sovietic», şi continuă să scrie şi astăzi pentru «Viaţa satului» înflăcărate articole de publicistică.
Însă la a doua noastră întâlnire, după ce-mi refuză delicat, văzui că-şi ia toiagul şi are de gând să plece undeva.
- Mă duc la magazinul de abonament, trebuie să ridic de acolo o enciclopedie.
Îmi era în drum şi l-am urmat. În stradă ningea ca în poveste şi poetul preferă să mergem pe jos, să trecem neapărat prin grădina publică. Şi aşa din vorbă în vorbă m-am pomenit, că Andrei Lupan îmi ţine o lecţie de bună purtare.
- Apoi, tovarăşe Ion, voi, işti mai tineri, v-aţi deprins să căutaţi un nume, ca să vă dezgioace toate problemele, pe care foarte lesne le-aţi putea rezolva şi singuri. Îi vremea să aveţi şi voi numele vostru, nume dobândit anume prin publicistică, aşa cum au făcut-o la vremea lor şi Istru, şi Lipcan, şi Adam, şi Robot. Mai ales acum, când s-au limpezit vremurile, sunteţi datori să scrieţi o publicistică dură, fără înzorzonări şi, dacă v-aţi apucat de o problemă, s-o scoateţi la capăt şi să vă mulţumească lumea. Iaca, bunăoară, de ce nu te-ai apuca dumneata de curăţenia satului, să zicem, de cultura sătenilor. În această privinţă drept exemplu l-am putea lua pe Gheorghe Malarciuc, care şi-a făcut din ecologie un manifest, un crez. Şi-i rămânem datori că a urnit carul spre bine. Dar să revenim la curăţenie. Vezi dumneata, înainte vreme era un doctor de zemstvă la câteva sate şi umbla pe jos, îngheţat şi flămând, din sat în sat, din casă în casă. Era, într-adevăr, un martir al neamului omenesc. De aceştia am avut şi în ginta scriitoricească: Cehov, Bulgacov, Veresaev. Astăzi avem doctori la tot pasul, dar rar îi vezi prin ogrăzile oamenilor, iar în aceste curţi împărăteşti, cu case în două caturi, cu garaje şi pivniţe, cu mult gunoi, nu vei găsi o baie. S-a ajuns până la aceea, că gunoiul de grajd îl aruncă în drum. Avem palate de cultură veşnic pustii, dar o baie comunală chiar de există, apoi lucrează din paşte în paşte. În orice sat avem «patrule verzi», dar la o «patrulă sanitară» încă nu ne-am gândit. Eu ţi le spun aşa, din câte le-am sesizat la Mălăieşti, dar apucă-te, tovarăşe Ion, de treci prin mai multe raioane şi ai să vezi ce panoramă tristă ţi se va deschide. Dacă faci acest lucru, eu numai am să te aplaud, am să te susţin şi am să scriu şi un ecou la articolul dumitale.
Am luat la «carandaş» toate acestea şi încă multe altele, vorbite în acea splendidă şi candidă seară de iarnă, ca mai apoi să ajung acasă şi să mai recitesc încă o dată cărţile poetului.
Şi-l văd altfel. Îl văd bătând încă prin '58 la poarta restructurării. Şi i s-a deschis drumul magistral, pe care păşea un om dintr-un sat uitat, intrând în legendă cu o frumoasă lege a găzduirii.

Ion PROCA.

- - - - - - - - - - - - - -

Cuvântul greu al maestrului

Andrei Lupan este o personalitate marcantă în literatura sovietică moldovenească. El a fost şi este Stâlpul sănătos, durabil, rezistent la vânturile vremii, la ploile pârjolitoare de spirit, de idee, de inovaţie, de cutezanţă, de gând treaz, ce a stat temeinic înfipt în pragul acestei zidiri de la obârşii până acum. Călit în bătăliile pentru afirmarea unui ideal de om liber, liber în viaţa socială şi în creaţie, a unui ideal de fericire şi propăşire în anii de până la Cireşarul lui '40, poetul, publicistul, dramaturgul, omul de stat Andrei Lupan a afirmat şi a promovat mereu o poziţie proprie ce venea în contradicţie cu ideologia dominantă a timpurilor de răstrişte sau aducea corective binevenite în aceea a timpurilor mai noi.
Mărturie elocventă a acestui fapt sunt poeziile lui de un pronunţat caracter protestatar, articolele de publicistică de o anumită forţă de pătrundere în miezul celor mai dureroase realităţi ale vremii, meditaţiile sclipuite de prin caietele din tinereţe, în care se reflectă grandilocvent calea incipientă spre opera-i de mai târziu, apreciată destul de înalt în republică şi în ţară.
Ilegalitatea basarabeană cu caracterul ei specific şi-a aflat un penel fidel în persoana poetului şi a publicistului. Notorii sub acest unghi de vedere sunt poemele «Vasile de pe Măgura», «Chemare din legendă», «Meleagul livezilor», din care cităm versurile: «Patru comunişti legaţi în fiare / prin viscol orb sub armele de foc: / Chislovschi, Şehtman, Dvoschin şi Crucioc». Ideatic eroii aceştea continuă linia de conduită a celor din «Cohorte flămânde», din «Culai răspunde la judecată» ş. a.
De altfel, A. Lupan, revenind peste ani la biografia acelor eroi-luptători, rebeli în felul lor, care nu s-au lăsat striviţi de împrejurările şi regimul ostil, ci au înaintat cu stoicism spre un ideal comunist, plătind scump, plătind cu preţul vieţii, poetul îşi defineşte rădăcinile de sub pământ ale creaţiei, obârşiile ei revoluţionare, spiritul ei combativ, subtilităţile ei ideologice şi patosul afirmativ. Bunăoară, poemul «Chemare din legendă» constituie o danie pioasă confraţilor de idei, care au plătit cu viaţa lor o realitate visată, în care să fie «slobod satul, slobod târgul, slobod omul şi pământul».
Metaforele şi imaginile poetice din această perioadă a creaţiei lupaniene se încheagă din cuvinte de plumb, din versuri mugite «cu glas de uragan»: «lanţuri la mâni şi la picioare», «oştire de zgură», «şi-a legat robia-n lanţ cu ură», «potmol nelecuit de sânge», «înlănţuind pricinele cu scopul», «legaţi cu ghimpi de fier», «aplecat crispaţi mai spre pământ»... Sunt tablouri de o expresivitate aridă, ce cadrează pregnant cu atmosfera sumbră a epocii: «S-aude trudit lângă vatră / o hoardă flămândă / ce geme / cu faţa în pumnii de piatră». În felul acesta la lectura versurilor este evocat alături de eroi şi chipul poetului rebel, care a sesizat o evoluţie interioară a spiritului celor răzvrătiţi cu care se identificase literamentele: «Când am încercat să tremur condeiul pe hârtie, / cerneala vieţii voastre m-a învăţat a scrie / şi, cum n-au fost, dar buchile le-am rupt / din vrajba care dăinuia desubt, / din anii voştri îngropaţi în spuză, / să-mi fie ucenici şi călăuză».
Ulterior poetul va avansa prin creaţie împreună cu eroii săi la metafore cu «soare şi lumină-afară, / zare limpede-n cămară», la o poezie de factura nouă, dar mereu în creaţia lui va rămâne ca o danga plumburie o colizie interioară, un nerv ce zvâcneşte mereu a mai spune ceva, ce nu se lasă surprins, sesizat dintr-odată. Am zice că întreaga lui poezie de mai târziu poartă pecetea invizibilă a experienţei acelor ani, a acelor trăiri, exprimate în poeziile de până la '40, dar de un relevat caracter protestatar.
În creaţia lui Andrei Lupan îşi croieşte pârghie şi devine dominantă tema bucuriei sincere de izbânzile acestor Culai, Ioni, Marii de odinioară, care s-au avântat cu sufletele de la «plug la cosmodrom»: «Magistrale», «Naşterea podgoriei», «Tainul încrederii», «Cântec pentru azi», «Livădarii», «Fată de ţară», «Încredere deplină», «Scris în program» ş. a.
Noi, care în aceste patru decenii de pace am crescut cu poezia lui A. Lupan, ce reflecta veridic şi inspirat viaţa semenilor noştri, noi, care-i declamam de pe scenă sau în clasă renumitele poeme «Sat uitat», «Tărăboi», «Sireaca limbă», «Ipate chiulangiul frate cu rachiul» ş. a., ne manifestam în calitate de actori în iureşul evenimentelor ce aveau loc în piesa «Lumina», putem fi martorii unui fenomen deosebit ce a avut loc în poezia Moldovei Sovietice.
Şi mărturia constă în următoarele: de la Lupan-citire pornesc în poezia noastră un şir întreg de motive, care i-au dominat pe debutanţii mai multor generaţii de poeţi: motivul fântânii şi al fântânarului, motivul izvorului, motivul pietrei, motivul pâinii, motivul inimii, motivul artei poetice ş. a. În multe privinţe şi sub diverse aspecte la unii discipoli ele au rămas la stadiul epigonic, alţii l-au depăşit în măiestrie, însă pioneratul îi aparţine lui Lupan, el a lansat mai multe motive civice de o rezonanţă majoră, precum sunt cele din «Scris în program», «Încredere deplină» ş. a., care au dat o orientare poeziei spre politică, spre ideologie, spre problemele cardinale ale vieţii, ce le înaintează partidul creatorilor de valori spirituale, fapt care la ora actuală ne permite să vorbim cu satisfacţie despre o literatură ce are o leniniană poetică. Notorii din acest punct de vedere şi instructive pentru generaţiile tinere de creatori sunt mărturiile poetului: «...Tema leninistă pentru mine aproape întotdeauna e întruchipată în destinele reale ale oamenilor noştri. Dacă ar fi să numesc creaţiile în care eu vorbesc direct despre cauza nemuritoare a lui Ilici, apoi acestea din nou ar fi versurile şi poemele mele, articolele, schiţele, în care adevărul leninist încerc să-l dezvălui ca trăind în înfăptuirile contemporanilor mei, ca veşnica rodnicie a însămânţării. Asemenea scrieri, în înţelegerea mea, nu «reflectă» pur şi simplu tema; ele sunt o încercare de a include în biografia timpului şi a poporului mărturia şi confesiunea mea proprie».
Exemplul poeziei lui Lupan este remarcabil şi revelatoriu şi în aspectul lărgirii diapazonului tematic, evocând eroii noştri legendari Cotovschi, Lazo, Frunze, dar şi în acela al renovării întregului sistem imagistic. De la pronunţata melodicitate folclorică până la cele mai complexe formaţii metaforice livreşti este o cale a poeziei moldoveneşti, care trece prin experienţa de poet şi cetăţean a lui Lupan.
Cuvântul poetic, cuvântul publicistic, cuvântul oratoric al acestui titan al literaturii sovietice moldoveneşti are ecou în străfundurile conştiinţei noastre, căpătând de la o vreme virtuţi de etalon, de normă. Poziţia poetului-comunist, atitudinea lui cetăţenească s-a resimţit mereu în viaţa noastră literară, constituind un obstacol serios în calea unor decizii pripite într-un domeniu sau altul al vieţii sociale, culturale, literare. Desigur, e dificilă o consecvenţă permanentă în această ipostază de sprijinitor, proptea, ctitor al dreptăţii, adevărului, omeniei. Forţa de atracţie magnetică, de admiraţie a tineretului faţă de A. Lupan nu provine dintr-o prea mare indulgenţă, generozitate, susţinere a oricăror însăilări de vers, de literă pe hârtie. Literatura noastră s-a dezvoltat într-un fel sau altul sub ochiul pururea scrutător şi critic al poetului Andrei Lupan. Substanţa umană a scrierilor lui Lupan nu se limitează strict didacticist numai la o anumită tematică anunţată pe foaia de titlu sau în compartimentele volumelor, ce se adună din acele impresii, emoţii, trăiri, sentimente, revelaţii, ce ni le trezeşte la lectură. În ea aflăm şi duritate granitică, şi îngăduinţă colegială, şi gingăşie de îndrăgostit, şi euforie, şi pasiune, şi fineţe, şi aluzie, şi graţie, şi armonie, şi delectare sufletească.
Patriarh, pe drept cuvânt, al literaturii sovietice moldoveneşti, Erou al Muncii Socialiste, laureat al Premiului de Stat al Uniunii RSS pentru volumul «Magistrale», Andrei Lupan dispune de capacităţi creatoare juvenile şi prezenţa lui printre noi are valoarea acelui catalizator de neînlocuit pentru declanşarea unor energii nebănuite în noi şi a unei clarităţi în evaluarea vieţii, oamenilor, conform supremelor criterii partinice, artistice, estetice.

Andrei HROPOTINSCHI.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Sursă de inspiraţie - valorile etice ale satului

De la 1932, când a publicat prima sa poezie «Biografie», Andrei Lupan a tot arat şi boronit ogorul literaturii moldoveneşti ca un plugar din străbuni, cu aceeaşi hărnicie şi grijă permanentă de roadele jinduite, însă preschimbând «sapa-n condei şi plugu-n călimară», după cum s-a exprimat cu decenii în urmă un mare poet care a influenţat într-o anumită măsură asupra lui. Chiar acea primă operă încredinţată tiparului a fost o expresie deplină a cunoaşterii, înţelegerii şi durerii pentru soarta nemiloasă a ţăranului încolţit de nevoile vieţii. «S-a născut într-o dimineaţă, / sub un şopron improvizat din stuf, / pe şoseaua veche din Băcioi... / Adăpostul rustic era mai mic decât movila de gunoi / care-i fura tot soarele din faţă» - este uvertura prevestitoare a dramei omului de jos într-un mediu potrivnic. «Mamă-sa muri de-amiază pe zăduf» e o altă constatare grăitoare despre omul sărman şi despre viaţa lui amară în condiţiile timpului. Poezia are o compoziţie bine gândită, la o adică am putea releva anumite particularităţi care vădesc simţul poetic înnăscut al autorului (se ştie că Lupan n-a făcut studii filologice speciale), dar principalul constă, totuşi, în fixarea clară şi naturală a dramei omului oropsit: «El a crescut... / A iubit şi o fată / pentru care s-a bătut, / după obiceiul mărginaş. / Pe urmă a plecat cu mai mulţi la armată, / eliberându-se cu gradul de fruntaş». Scriitorul nu trădează careva preocupări de poetică, unica lui grijă este să aştearnă pe hârtie şi să pună în faţa cititorului adevărul în toată cruzimea lui de origine. «Asta fu în 27... / În 28 s-a însurat cu fata în chestie, / care-şi plecă obrajii domneşti de mere coapte / pumnilor pietroşi de bestie...» - versurile denotă într-un mod neîndoielnic obârşia durerilor şi grijilor încorporate imaginilor din operele de început ale scriitorului.
«Noi şi părcănenii», «Amintirea», «Satul ciudat», «Ţară», «Arestarea» şi «Tată», deci, toate poeziile publicate de A. Lupan până la 1940 adeveresc aceeaşi înrudire de sânge a autorului cu omul muncii de la ţară. Anume lumea sufletească şi intelectuală a omului de la ţară se afirmă ca principală sursă de inspiraţie a scriitorului. «Tată umilit de pe pământ, / ignorat la muncă în ţară, / cu faţa aspră, / cu inima / ca o plantă de pelin amară...» - nu este oare, şi aici, aceeaşi tendinţă de a pune în lumină valoarea etică a muncitorului pământului, vegetând în bezna universului închis şi fără perspectivă al satului de odinioară? Pe ici-colo se înfiripă un reproş al autorului («De ce te-ai rugat, / şi-ai tăcut, / şi-ai muncit?»), dar atmosfera întregii poezii este totuşi apăsătoare, fără vre-o rază de lumină. Finalitatea operei rezidă în compasiunea autorului pentru omul muncii. Numai în poezia «Satul ciudat» răzbate un îndemn, oarecum indirect şi acesta, mai mult o tentativă de a-l face pe cititor să mediteze asupra condiţiei sale: «Tu, zi! -/ ce-ai să faci / când vei merge în satul ciudat, / lătrat de dulăi, / la ei, / la ai tăi; / tu, blând cititor, / când vei trage / zăvoru-n rugină, / la uşa de brad, / cu mâna străină, / cu ochii pe trepte de iad?.. / Tu ce-ai să mai faci?..» Aici poetul s-a apropiat în mod considerabil de ceea ce numim spiritul protestatar al creaţiei, de starea încordată a mulţimilor trudite şi urgisite, când o scânteie oarecare ar fi fost de ajuns ca să izbucnească pojarul nemulţumirilor şi răzvrătirilor. Dar, spre deosebire de E. Bucov, bunăoară, care îşi recruta personajele din mediul muncitoresc (mai activ şi mai combativ), A. Lupan a exprimat durerile şi necazurile unei clase, în mijlocul căreia scânteia revoluţionară mocnea fără să se aprindă cu pară mare, puternică. Acesta a fost adevărul, şi scriitorul l-a exprimat fidel.
Adeziunea la cauza săteanului, conturată în poeziile numite, a devenit cu timpul o particularitate a întregii creaţii lupaniene, după cum s-a văzut în poemul «Sat uitat», scris în 1940, dar publicat abia în 1945. Aici autorul a exprimat în chip pregnant şi viaţa grea, fără de perspectivă a ţăranului de odinioară, şi momentul epocal al eliberării Basarabiei, şi perspectivele inaugurate de evenimentul istoric săvârşit la 28 iunie 1940. Este o lucrare bine cunoscută şi nu insistăm asupra ei.
În anii crunţi ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei poezia lui A. Lupan a sorbit seve dătătoare de viaţă din acelaşi mediu, familiar scriitorului, - mediul rural, ţărănesc. Nu-i vorbă, poezia lui îşi deschide larg uşile pentru a cuprinde sentimente, meditaţii, reflecţii largi, «atotnorodnice», după cum s-ar exprima autorul însuşi; ba din punct de vedere teoretic nu este întemeiat să divizăm poezia (literatura în genere) în «rurală» şi «citadină», de vreme ce scriitorul autentic exprimă sentimente şi idei general-umane şi general-valabile, indiferent de sursa concretă a inspiraţiei sale. Dar poezia lupaniană din anii războiului se întemeiază pe pagini ca: «Geme frunza teiului» sau «Şi sub purpură de soare /iar o să-ţi dezmierde / fruntea blândelor ogoare / vers de frunză verde» («În codrii Orheiului»), «Căsuţa ta de lut», «Iar când te-au alungat / din prispa casei tale şi din sat», «doar ai legat, să-i ţină loc de leac, / o frunză verde ruptă din copac» («Strajă»), «Stinge lumina, / stinge opaiţul; / n-auzi cum bat / câinii în sat?» («Trec ucigaşii») şi, în mod deosebit, pe invocarea doinei străbune - «cheagul nostru cu pământul» («Doina»). Iar de la «Întoarcerea acasă», poezie din 1944, care se începe cu adresarea «Pământule părăginit, / cu spini prin vii / şi cu grădinile pustii...», explorarea valorilor etice ale satului moldovenesc devine preocuparea de căpetenie a scriitorului.
«Când ai ieşit pe deal / cu plugul la arat, / în dimineaţa rece de cristal, / ţi-ai regăsit ogorul dărâmat...» - Lupan parcă stă de vorbă cu plugarul primelor zile paşnice. Cu truditorul care ceva mai târziu apare în poezia «Primăvară» ortografiat cu majusculă - Ion Plugaru. E acel om al muncii, dar şi al sentimentelor variate şi adânci, al meditaţiilor, acţiunilor şi atitudinilor, manifestate, de altfel, în majoritatea cazurilor în procesul nemijlocit al muncii care s-a afirmat în mod magistral ca personaj principal al poeziei lupaniene postbelice. L-am întâlnit în poemul «Hat în hat şi faţă-n faţă» situat la hotarul dintre două moduri de viaţă. În câteva poezii satirico-umoristice, ca «La coasă», «Două poloboace», «Tărăboi», «Problemă», «El», mai târziu - în «Isop», «Ilarie şi Larie», «Dobre şi ţapul», «Tărchilă» ş. a., în care valorile etice ale satului sunt afirmate de autor prin scoaterea în vileag şi stigmatizarea unor metehne şi carenţe. În atâtea poezii - portrete ale oamenilor de ispravă, ca «Maria», «Fântâna lui Pahoma», «Ion Agache», «Filimon», «Fată de ţară», «Lăutărească». În atâtea poezii axate pe motivul glorificării muncii, al dezvăluirii rosturilor ei înalte, ca «Pâine albă», «Trudozi», «Naşterea podgoriei», «Pur şi simplu», «Livădarii» - este imposibil, poate şi inutil să le înşirăm pe toate. Mai la cale e să evidenţiem două poezii în care valorile etice ale satului şi-au găsit expresia originală, iar capacităţile creatoare ale autorului s-au vădit în mod deosebit. Prima e întitulată «Popas» şi se întemeiază pe dialogul imaginar cu o femeie obosită de muncile zilei, necăjită cu feciorul zbânţuit şi în lipsa bărbatului plecat să agonisească bani. De la o strofă la alta se conturează tot mai clar imaginea femeii, prin mijlocirea acesteea ne pomenim ca şi cum în mijlocul unor frământări numai la prima vedere mărunte ale săteanului de odinioară (poezia a fost scrisă în 1958): «De asta se şi supără, / stă lemnul pe pereţi, / şi nu-i de un-să cumpere / vr-o sută de coveţi», «Colhozul, trudozilele? / Da, asta e aşa, / au dat avans cu kilele / şi bani au dat ceva», «S-aşteaptă la sobranie / c-atunci or mai primi, / de-ar fi un trai ca oamenii / şi-o pace dac-ar fi», «Avem un fiu la ţelină, / în ţara Custanai, / se cere şi aceluia / să-i dai din ce mai ai»... Versul de factură folclorică beneficiază de un vocabular neaoş, adecvat nivelului intelectual al femeii cu care dialoghează poetul şi situaţiei concrete evocate; impresionează rimele fireşti, dar neîntâlnite, deci, proaspete: se întunecă - ţi-oi spune că; unde ţi-i? - hudiţă; pâlpâie - scumpule; întâmpină - la cumpănă; jăraticul - dezbracă-te; pe-alesele - prea veselă; maică-sa - facă-s-ar...» Apoi atâtea expresii neaoşe de origine rurală, folclorică: «e spartul târgului», «Cu porţia şcolerului, / da minte - nici doi bani», «o şterge tuchiluş», «tace mut ca peştele», «umblă fără saţ»...
Cea de-a doua poezie în care A. Lupan explorează cu îndemânare deosebită şi cu efect estetic sporit valorile etice ale satului şi pe care ne-am propus s-o evidenţiem este «Meleagul livezilor», evocare lirică a acelor «primi livădari» care au înnoit pământul nostru. Anume în inimile şi cugetele lor a încolţit ideea livezii de mai târziu: «Acolo rânduită mai întâi, / cu crăngi de rod şi cuiburi de prigoare, / în dorul trudei fără căpătâi, / te-ai arătat, livadă viitoare». Sunt luptătorii pentru destinul nou al meleagului moldav, comuniştii, apoi un prieten de copilărie al autorului, Anton Gadiac, apoi atâţia alţii care, au luptat şi s-au jertfit. Lupan proclamă datoria urmaşilor de a le păstra întotdeauna amintirea şi recunoştinţa: «Meleag natal, păstrează-le tiparul / în graiul tău, în piatră şi-n obraz, / la fiii tăi şi fraţii ce luptară, / ca să-ţi renască dealurile azi».
În rândurile de la urmă ale notiţelor de faţă nici n-ar fi de crezut să nu pomenim poemul «Vasile de pe Măgura». Nu pentru careva calităţi propriu-zise artistice, dar pentru ca această operă relativ recentă adevereşte încă o dată că valorile etice supreme ale satului moldovenesc i-au servit lui A. Lupan de-a lungul întregii sale creaţii drept sursă de inspiraţie, etalon al omeniei, cinstei, dăruirii şi chezăşie a dăinuirii.

Ion CIOCANU.