|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Ultimele modificări |
 Căutare |
 Contact |
� 2007-2013 familia Lupan
| ~1987 |  |
|
| Recenzie la culegerea de poezii "Omul către om" de Galina Furdui (~1987) |
||
the original:
(242KB)
|
Author : Lupan Andrei - scriitor, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova(1946-1955; 1958-1961) |
|
"OMUL CĂTRE OM" - Galina FURDUI La un ciclu publicat de autoare mai demult în jurnalul "Nistru" am scris notiţa pe care o reproduc, considerând-o valabilă şi astăzi. "Cunosc destul de bine poeziile acestea, deşi rar de tot le citesc în pagini publicate. De cele mai multe ori, le-am citit în grupaje de manuscris, alese curat şi prezentate cu deosebită îngrijire. N-am îndoieli în privinţa meritului lor literar, socot că solicită - în mod serios atenţia presei, trebuiesc adică publicate. Ştiu că mulţi dintre scriitorii "cu nume" sunt de aceeaşi părere. Totuşi le întâlnim în paginile cuvenite prea rar şi prea cu întârziere. Vor fi fiind pricini de la început mai fireşti sau mai puţin valabile... Cred că o cunosc pe "cea mai prima". Le reţine cu zgârcenie şi cu scrupule exagerate însuşi autorul. E o calitate ce poate trece măsura, poate deveni factor demobilizator. Toate talentele cinstite sufăr de timiditate, sunt încercate de chinul neîncrederii în sine. Dar asta nu înseamnă ca trebuie să cedezi, să rămâi singur cu poezia, în ascunzătoare. Poţi realiza toate darurile tale numai între oameni, sub ochii lor, în largă înţelegere omenească. Asta, atunci când de bună seamă aduci din adâncuri o povoară de gând şi de trăire, ce trebuie comunicată altora. Şi când, bineînţeles, ai darul poeziei, darul de a plăsmui ineditul artistic, de a da graiului suflet şi expresie personală. Atunci eşti dator să birui sfiala aşa cum eşti dator să birui lenea şi nepăsarea. Să vorbeşti în larg, oamenilor, pentru oameni. În asemenea caz, condiţia de a publica e necesară şi pentru tine şi pentru cititor. Consideraţia aceasta, cred că o pot adresa şi Galinei Furdui, autorul prezentului grupaj de versuri şi al celor multe din manuscrisele sale de acasă." -.- La manuscrisul "Omul către Om" ţin să fac câteva obiecţii care la prima citire se impun cu evidenţă. Mi se pare că poezia-program de la început "Vie memoria", deşi sondează cu gravitate în sedimentări istorice şi dramatice, e prea lungită şi încărcată de alegorii didacticiste. Trăirea sinceră poetică e prezentă dar e diluată într-un sistem de abuzuri, cvasistandardizate de acum de alţi poeţi. În loc de înşirarea numirilor: Hirosima, Nagasaki, Salaspils, Babii Iar, Hatân, Lidice, Buchenwald care aici devin pur şi simplu noţiuni demonstrative, ar trezi emoţia şi gândul cititorului mai degrabă întâlnirea cu tragedia unui sătucean real cunoscut de autor, un simplu mormânt anonim al soldaţilor necunoscuţi sau un monument de care e plină Moldova. Trebuie să citeşti şi să crezi că poetul a întâlnit aievea tragedia şi o retrăieşte sincer. Trebuie de făcut economie de simbolurile uzate /uneori e foarte greu să le eviţi/ ca floare, pelin, lacrimă, păpădia Hirosimei şi multe altele. Cred că scurtată, constrânsă la realităţi mai apropiate /din care multe le conţine de altfel/ textul va câştiga şi poetic şi ideologic. Subliniez ultimul cuvânt pentru că se vede grija autorului /poate chiar teama/ ca nu cumva să i se înscrie vreo învinuire de apolitism. Cred că o condiţie serioasă de realizare a cărţii va fi absolvirea ei de supralicitări "politice", de tangenţe sociale teziste. Repet, din asta conţinutul pozitiv al cărţii va spori. Ţin să afirm însă un lucru, pentru mine - neîndoielnic. În cuprinsul său covârşitor "Omul către Om" dezvăluie o spovedanie poetică bogată în gând viu, sănătos şi în emoţie, de multe ori, adânc pătrunzătoare. Simţi chemarea de a reciti şi de a aprofunda. În ciclurile următoare: "Omul către om", "Semn de plentitate", "Clipa arzând" se afirmă răzbind chiar uneori prin anumite stângăcii, dar se afirmă individualitatea poetică a unui spirit sensibil, deschis la frământul vremii şi la trăirea intensă a omului contemporan. Trăirea afectivă, spovedania intimă îşi găsesc expresie îngemănate mereu cu meditaţia şi ţinute cu insistenţă în luminile intelectului cultivat. Se simte lectura din poezia marelor izvoare clasice şi contemporane, dar aceasta fructifică în achiziţii bine şi organic asimilate. Glasul G.F. rămâne distinct, cu intonaţie proprie; chiar şi unele ticuri de manieră stilistică /există din păcate/ trădează nu atât ucenicia cât accidentala alunecare de specifică personală. O mare parte dintre cele mai vibrante poezii din acest manuscris îşi comunică mesajul nu prin confruntări analitice, ci prin atmosfera sugestivă, când sensul trăieşte încifrat în metaforă şi în emoţie. Asemenea versuri, mi se par a fi dintre cele mai autentic trăite, ele se citesc cu interes şi participare, ca o taină ce trebuie pătrunsă. Cred că trebuiesc păstrate în modul lor prezent, fără intervenţii de limpezire simplificată. Peste paginile manuscrisului trebuie să zăbovească, la redactare, ochiul exigent al spiritului profesional dar care să fie şi angajat cu pătrunderea şi cu trăirea proprie în această lectură. Din păcate nu mă pot extinde aici, se vor găsi, cred, alţii s-o facă. La sfârşit ţin să-mi exprim o părere, ca o presimţire confuză, sugerată de lectura manuscrisului aşa cum este acum. Îmi pare că acest fruct al unei munci e încărcat de căutare pozitivă şi de autoinstruire. Îmi pare că el anunţă descătuşarea din substraturi a unor serioase posibilităţi viitoare, în efortul eliberator al propriei neîmpăcări. Neîmpăcări cu ce? În primul rând, cu rutina. De-ar fi să fie aşa!.. Andrei Lupan |
See also:
| - | Opera -> Eseuri, critică literară, atitudini -> În susţinerea tinerelor talente -> Precuvântare la volumul Galinei Furdui "Omul către om" |