"Valeriu Cupcea"

	1989
"Valeriu Cupcea"
the original: (274KB)	Author : Lupan Andrei - scriitor, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova(1946-1955; 1958-1961)
updated: 2007-04-16 22:58:00

VALERIU CUPCEA

O mare nedreptate a sorţii ne sileşte a evoca din nefiinţă chipul artistului la îndoliata sa aniversare: şasezeci de ani din ziua naşterii. Valeriu Cupcea se întoarce spre noi cu darul nestins al omeniei şi cu zâmbet amar de tăcută resemnare. Aşa a fost să fie.
Să primească peste îngrădirile fatale omagiul postum pe care i-l aduce Moldova. E vârsta de confruntare a trudelor împlinite făr-de răgaz şi a chemărilor sporite din viitor. Le purta cu el oricând ca un tribut de conştiinţă pe care îl închina oamenilor şi rostului său de artist.
I-a fost dat să le rupă din mers în deplina lor desfăşurare. Dar cu atât mai chemător şi neştirbit se ridică adevărul credinţei sale, zidit cu fapta în fondul artistic al poporului. De aceea reculegerea de acum se înscrie ca o zi de afirmare a culturii teatrale moldoveneşti. E prezenţa însufleţită între noi a artistului şi omului de cultură Valeriu Cupcea.
Timp de peste treizeci şi cinci de ani spectatorii şi l-au apropiat şi întipărit în manifestările cele mai temeinice.
Încă de la început de când, tânăr de tot, îşi realiza primele roluri. Teatrul se afla în starea aceea de neputinţă primitivă pe care o cunoaştem din păcate prea bine. Era un moment de încurcată orbecăială pe toate cărările cărturăriei şi ale culturii localnice, mai mult o zbatere generală cu încercări hazardate pentru ieşirea spre luminiş.
Osteneam toţi, nevoie mare, cu fel de fel de începuturi la voia întâmplării. Se cere să ştim şi astăzi că, vorbind istoriceşte despre şcoală, cultură, artă şi cărturărie, se are în vedere noţiuni şi realităţi destul de convenţionale şi prea puţin consolidate. Teatrul muzical-dramatic din Chişinău se încadra în aceste tradiţii cu inerţia sa proprie.
Sunt martor şi vechi angajat voluntar aproape în toate acele zbateri cu ciocniri inevitabile şi prea puţin rezultative. Nu pot spune că teatrul nu avea talente populare care îi îndreptăţeau şi îi slujeau cu devotament. Dar eforturile celor mai buni actori şi prieteni activi ai scenei se consumau dijmuite de necărturărie şi de bunul plac al multor cancelarii. Mai ales bântuia nihilismul impus faţă de cultura naţională şi de tradiţiile clasice ale literaturii noastre.
Aceasta era situaţia în 1952, când în colectivul actorilor s-a încadrat grupa tinerilor absolvenţi, veniţi de la Institutul de teatru şi cinematografie din Leningrad. Valeriu Cupcea era unul dintre aceştia. Venea o completare de mult aşteptată cu tinere aspiraţii înnoitoare şi cu o temeinică pregătire profesională. Pentru înţelegerea noastră de atunci în viaţa teatrului intervenea un moment de cotitură principială.
Teatrul şi-a legat nădejdile cele mai vii de talentul cultivat al tinerilor absolvenţi. Cu ajutorul lor trebuia să răzbească pe scenă mult râvnita înnoire. În primul rând trebuia încadrat repertoriul în tradiţiile istorice ale culturii naţionale.
În faptă însă s-a angajat un proces scrâşnitor de încercări hărţuite, cu interdicţii care au durat până în ultima vreme. Activul de valoare nouă a teatrului trebuia să dea piept zi la zi cu mărginirea şi mai ales cu reavoinţa celor depăşiţi de vreme.
În această stihie de contradicţii a intrat spiritul nou al culturii noastre teatrale, nu mai vorbim de aceea că repertoriul vremii de valoare naţională, se ţinea încă la stadiul încercărilor.
În acest efort al primenirilor grele i-am văzut angajaţi pe cei tineri veniţi cu Valeriu Cupcea de la Institutul din Leningrad. Alături de artiştii consacraţi şi progresişti de acasă ei au intrat în muncă dură, înfruntând lipsuri şi oprelişti la fiece pas.
La această mobilizare a celor mai buni şi talentaţi l-am văzut afirmându-se tot mai activ şi mai insistent pe Valeriu Cupcea. Era unul dintre cei mai tineri, dar îşi lua în toate sarcina cea grea. Tinereţea lui prin devotament şi spirit cultivat, devenea factor de autoritate, pilduitor pentru ceilalţi. Anume prin slujirea calificată şi prin harul dăruirii artistice l-am văzut crescând şi asumându-şi în concepţie proprie răspunderea iniţiativelor grele. Devenea animatorul recunoscut al talentelor autentice, deşi era cu mult mai tânăr decât ceilalţi. Începeam să-l cunoaştem şi noi spectatorii, de la distanţa sălii, anume ca pe un catalizator al vieţii teatrale. Aş putea zice că vedeam cum tovarăşii săi îşi modelează eforturile de întruchipare şi conduită la ţinuta sa interioară. Avea în el ceva de învăţător şi de prieten mai încercat, deşi multora putea să le fie fecior. Asta e impresia cu care publicul spectator îi urmărea activitatea.
Teatrul începea să-şi croiască un mod al său de afirmare în zbucium şi conflicte dureroase, în luptă pentru cucerirea unor poziţii de mult râvnite: cultură a expresiei, cărturărie, ţinută de scenă. Bineînţeles contribuiau la asta factori multipli şi foarte diferiţi. Talentele îşi croiau cale cu mijloace sporite a individualităţii lor şi a măiestriei scenice. Dar, trebuie s-o spunem, chipul acestei creşteri se apropia de felul de a fi al actorului şi regizorului Valeriu Cupcea. E binecunoscut şirul eroilor interpretaţi de el pe scenă. Ştim că eforturile cele mai de valoare ale colectivului se efectuau prin osteneala rodnică a aceluiaşi regizor. În viaţa culturală a republicii răzbătea însufleţirea sa de factor creator şi activist al cărturăriei naţionale. Dintre toate câte le-a înfăptuit, vom aminti oricând prezenţa pe scenă a lui Mihail Eminescu. Va rămâne pentru totdeauna un eveniment de permanenţă legat de măiestria jertfelnică şi de efortul neclătinat al actorului regizor. Nu pot să-mi despart înţelegerea de chipul celor doi prieteni parcă statornici pe scenă de însăşi trăirea lor. Mihail Eminescu şi Ion Creangă - Valeriu Cupcea şi Chiril Ştirbu. Pentru mine rămâne un adevăr scenic ... (neterminat).

See also:

-	Repertoriu -> Biografii, cărţi... -> Note biografice -> Cupcea Valeriu (actor)