|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Ultimele modificări |
 Căutare |
 Contact |
� 2007-2013 familia Lupan
 |
||
| Material legat de Raportul CC la tema restructurării, menţionat cazul Vîşcu (apel la valorificarea documentelor de arhiva ce i-ar readuce în lumină pe oamenii oneşti cum sunt Testemiţanu, Corobceanu, Cemârtan, problema satului moldovenesc - acordarea unor loturi mai mari pentru ţărani) |
||
the original:
(409KB)
|
Author : Lupan Andrei - scriitor, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova(1946-1955; 1958-1961) |
|
Tov.Lupan A.P. - scriitor al poporului din RSS Moldovenească, Erou al Muncii Socialiste Am întâlnit fenomenul acesta istoric, restructurarea -"perestroica", în modul cel mai cinstit şi curat. Când a venit vântul acesta pe plaiurile Moldovei, oamenii au început să simtă un anume duh de primăvară, de renaştere. Ei au salutat asta ca o mare nădejde a vieţii, a muncii, a conştiinţei noastre. Am salutat în primul rând iniţiativa de a introduce cinstea în munca socială, în atitudinea faţă de averea publică, averea populară, în relaţiile dintre oameni. Credeam că se pune capăt la ceea ce-i mai nedostoinic, ceea ce era mai josnic şi mai mârşav în viaţa noastră: cumpărarea conştiinţei oamenilor, plata în mită pentru servicii şi chiar pentru atitudini de înaltă politică de stat şi de partid. Am salutat şi eu aceasta cu nădejde şi cu bucurie. Am ieşit să-l întâlnesc pe secretarul Comitetului Central, care venise atunci Victor Ilici Smirnov, şi să-mi exprim încrederea că vom ajunge la aceea, ca să-i deprindem a lucra corect pe toţi cei însemnaţi cu răspundere, să ştie clar - asta se poate, asta nu se poate. Să fie ca un reflex moral atitudinea lor în viaţa publică, în relaţiile dintre oameni, în faptele lor de muncă. Ce a urmat după asta Dumneavoastră ştiţi. Mie îmi pare, că una din cele mai grele lovituri, care a fost dată conştiinţei noastre, după decăderea numită "stagnare" cu tot ce i-a urmat, a fost dezamăgirea oamenilor faţă de conducerea de partid. Anume în această lumină am văzut, că n-avem ce căuta acolo, în locul acela de sus, dacă vrem să îndreptăm lucrurile. Am ajuns a căuta o nouă zare, o nouă posibilitate de a trece peste această catastrofă înspre aspiraţiile noastre cinstite şi drepte. Spre fericirea noastră s-a trezit această stihiinică, uneori anarhică, dar vie şi neperitoare conştiinţă a maselor, mai ales a tineretului. Uneori ştiind ce fac, uneori nedându-şi seama ce fac, alteori exagerând, dar au ieşit la demonstraţii mulţimile trezite care au spus adevărul viu şi real în înţelesul de restructurare "perestroica". Au început să ceară oamenii, ca o poruncă a destinului, pe viaţă şi pe moarte au ieşit să ceară Restructurare. Se ridica adevărul restructurării, de aicea, de jos. Dacă masele largi au ajuns la conştiinţa ca să ia în mânile lor cauza înfăptuirii, atuncea, da, este nădejde că o să îndreptăm lucrurile, că societatea noastră va deveni o societate a legii şi a cetăţenilor sovietici, care se numesc tovarăşi de creaţie şi de credinţă. Raportul de astăzi al Comitetului Central pe mine mă bucură, anume prin faptul, că parcă văd cum se întâlneşte tendinţa conştientă a oamenilor de răspundere, acei care vor şi ştiu ceea ce trebuie să facă, cu imperioasa cerinţă a maselor de jos. Mie îmi pare, că intrăm în mod faptic, pe drumul adevărat. Avem extraordinar de mult de îndreptat şi de înfăptuit, dar suntem acuma faţă în faţă, nu ne ascundem unul de altul, ştim că frontul nostru comun este această chemare înspre restructurare. Ne convingem, că e reală şi că e posibilă restructurarea. Mi s-a întâmplat, să mă gândesc din prima zi la aceasta, când a fost cazul senzaţional care a "cutremurat" Moldova şi nu numai Moldova, atunci când adjunctul preşedintelui Consiliului de Miniştri a fost luat în cătuşe de la adunare şi dus la închisoare, pentru luare de mită. Am răsuflat într-un fel zicându-mi: "Slavă domnului că s-au apucat de asta". Dar a trecut nu mai mult de o lună şi am fost eu chemat la procuror.. Mi-a spus procurorul, că problema cu tovarăşul, învinuit de mită se schimbă, ea capătă un alt caracter - caracter politic. Chipurile, Vîşcu şi cu tovarăşul lui au recunoscut că aveau de gând să scrie nişte manifeste naţionaliste şi aceste manifeste, ei plănuiau să le tipărească, apoi iară aveau de gând, ca aceste manifeste să le trimită cuiva, ca să fie citite la adunări. Şi între aceşti cuiva în prima linie eram eu. Am fost supus unui interogatoriu dintre cele mai amănunţite de procuror, în numele procurorului republicii, i-am uitat numele. A trebuit să iscălesc de vre-o zece ori punct cu punct, dacă a venit la mine vre-un cineva, dacă mi s-a propus ceva, dacă am zis aşa, dacă n-am făcut aşa. Dacă prin aceasta aş fi putut ajuta ca să se lămurească procurorul, eu puteam să accept interogatoriul ca pe ceva necesar, trebuie căutat adevărul. Dar din capul locului eu am văzut, că aceasta e o aventură, o manevră cu scopul ca restructurarea să fie luată în mâna ticăloşilor, să înceapă o campanie de ajiotaj pentru a distruge şi bruma ceea de conştiinţă pe care noi o mai avem în republică. Aventura era îndreptată împotriva intelectualităţii moldoveneşti. Ce-a urmat D-voastră aţi văzut. Nu ştiu şi azi, dacă pe undeva se pot găsi documente despre această manevră. Eu m-am adresat la Comitetul Central al Partidului Comunist al Moldovei. Am scris pe adresa primului secretar, al doilea şi al treilea secretar. Am arătat, că e o adevărată diversie, o aventură "salto-mortale" al ticăloşilor, care vor să prefacă Moldova în arenă de sabotaj al restructurării. N-am primit nici un răspuns până astăzi. Odată prin telefon mi s-a spus, că "noi te iubim, nu-ţi bate capul". Fapte de acestea nu pot rămânea nelămurite. N-am nici o pretenţie personală, dar trebuie lămurit ce s-a pus la cale atunci, de ce s-a făcut această manevră? În arhivă doar trebuie să existe procese verbale, documente. Nu cumva procuratura a inventat aşa ceva? Prin ce mijloace s-a realizat această falsificare? Şi, în această lumină, ce rămâne adevărat din învinuirile aduse lui Vîşcu? Dar trebuiesc neapărat clarificate şi unele chestiuni mai vechi, de până la restructurare. Aşa este "cazul Testemiţanu". Unul dintre cei mai demni, mai capabili, specialist şi om de stat a fost din senin acoperit cu zeci de învinuiri, terfelit în toate felurile şi scos din lucru. Ca cetăţean comunist a fost calomniat, prefăcut într-o apariţie primejdioasă pentru fiinţa politică a republicii. Dar ce s-a întâmplat cu Anatolie Corobceanu? E o rară figură luminoasă în cultura Moldovei. Despre poeţi, despre artişti cu nume, noi mai vorbim, dar nu ştiţi, că în această cultură au fost oameni, care au trecut în neştire, dar care şi-au pus întreaga conştiinţă, puterea de muncă,entuziasmul şi viaţa, pentru ca să ridice măcar o boabă din ceea ce noi perdiam zilnic, din adevărul spiritului nostru care ni se fura. Unul din aceştia este modestul, dar pe deplin eroicul fecior al poporului moldovenesc - Anatolie Corobceanu. Ce s-a întâmplat? Oamenii aceştia, au fost terfeliţi şi compromişi, compromişi aşa, ca să nu mai poată avea autoritate şi încredere în faţa lumii. Asta durează de mult tovarăşi, tare de mult. Era metoda aventurierilor carierişti care se temeau de oamenii merituoşi şi cinstiţi. Se discredita orice figură din republică, care ridica puţin, puţin capul şi putea să fie cumva-cumva concurent la bucata cea mare. De asta a fost scos şi Testemiţanu şi compromis, şi Anatolie Corobceanu şi mulţi alţii. Leonid Cemârtan, un comunist adevărat din cei mai devotaţi, care pur şi simplu cu riscul vieţii lui a scris la CC al PCUS. A dat semnal - uite ce face gaşca carieristului, dictator din Moldova. Mă feresc să-i spun numele, D-voastră ştiţi de cine este vorba. Căutaţi, tovarăşi, aceasta este realitatea istorică, acestea sunt procese verbale şi documente, care undeva se păstrează în arhivă. Lămuriţi... Acuma am aflat, că se face colectă, se strâng bani spre a ridica un monument lui Testemiţanu. Am aflat tot din auzite, că umblă azi foştii lui colegi şi foştii studenţi să ceară, ca să fie institutul de medicină însemnat cu numele lui. E un lucru sfânt aceasta. Şi e foarte bine ce fac oamenii cinstiţi care nu pot şi nu vor să uite. Căutaţi aceste documente tovarăşi. Aşa cum reabilităm pe cei, care au căzut jertvă stalinismului să facem act de reabilitare a tovarăşilor, care s-au ţinut demni în faţa răului şi au încercat să facă tot binele, pe care au putut să-l facă. Şi l-au făcut bărbăteşte, cu conştiinţă înaltă de comunişti. Am avut în sarcina mea, misiunea de-a lucra la conducerea Uniunii scriitorilor vre-o 15 ani de zile. Din toţi aceşti ani, nu ştiu, dacă au fost 2-3, când Uniunea scriitorilor să nu fi fost sub învinuiri de o sălbatică persecuţie politică. Se rânduiau una după alta comisiile de acuzare şi de discreditare. O comisie de 33 de membri, ne-a controlat sub învinuirea de duşmănie antisovietică şi antipartiinică, vreme de luni şi luni de zile. A fost nevoie să fie trimis om special de la Comitetul Central, VCP(b) şi alţii de la Fadeev pentru a limpezi cumva mocirla calomniilor. Dar în aceşti 33 de jealaţi, care ne judecau şi ne cercetau, nu era nici un om local. Toţi erau moldoveni de-ai noştri, din cei legaţi cu gaşca carieriştilor. După asta a fost a doua comisie, după organizarea unui alt denunţ. A ţinut aproape 2 ani de zile, condusă de membrul Comitetului Central - Medvedev, care ne-a ţinut sub teroare cu cele mai criminale învinuiri. Se afirma, că Uniunea scriitorilor este antisovietică e un cuib de duşmănie naţionalistă. Asta s-a discutat vre-o câteva zile la Biroul Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei. S-a stabilit, că învinuirile n-aveau temei, dar se afirma că au fost bine intenţionate. Toate astea s-au protocolat, s-au adunat în arhive. Suntem datori să le găsim, să le facem cunoscute măcar azi pentru a limpezi lucrurile. Asta doar intră în istoria culturii noastre. Deschideţi aceste arhive să limpezim lucrurile. Încă un lucru ţin să spun despre satele noastre, tovarăşi. Belelile cele mari, care le avem noi se concentrează într-un mod ţipător în satul moldovenesc. Şi în ce priveşte cultura şi în ce pri-veşte literatura şi în ce priveşte şcoala, şi în ce priveşte economica. Noi parcă susţinem satul, căutăm să-l apărăm şi chemăm ca să i se dea atenţie. Tovarăşi, satul are nevoie, în primul rând, de lăcaş pentru fiecare ţăran. După catastrofa naturală, care sunt alunecările de teren, satele noastre au fost ridicate din vatra veche, mutate la loc nou. Pentru fiecare gospodar s-a dat patru ari de pământ, ca să-şi facă casă, să-şi aşeze gospodăria, să crească porci, oi, să ţină vacă, să crească păsări. Pe urmă, după ce-au făcut jumătate de sat aşa, au dat câte şase ari. Acuma mi se pare, că se dă opt. Dacă noi nu luăm astăzi poziţie conştientă faţă de specifica satului şi nu le dăm ţăranilor ograda, vatra lor în care să poată ţinea şi vită, şi să poată face gospodărie, cel puţin 10-15 ari în jurul casei, fără asta satul moldovenesc n-o să-l avem. Degeaba o să chemăm străinii să vadă cât de frumos îşi zidesc sătenii case pe patru ari şi acolo sub prispă stă porcul şi vaca şi gunoiul îngrămădit cu anii. Ţăranul are dreptul la lotul său de pământ. Să facem ca el să-şi poată întemeia cuibul lui, în condiţii omeneşti, să vrea copiii lui să rămână acolo,.nu să fugă din casa părintească ca dintr-un cuibar insalubru. Ceea ce se mai face pe urmă, asta-i altceva, dar, în primul rând, vatra ţăranului are nevoie de spaţiu optim. Dacă, noi vom pune această proptea vitală pentru sat şi pentru ţărani, atunci satul ne va mulţumi prin fapte reale. Ţărănimea Moldovei, întărindu-se, va aduce contribţia de bunăstare în gospodăria, în averea noastră comună, în maturizarea politică, şi în conştiinţa noastră sovietică. |
See also: