|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Ultimele modificări |
 Căutare |
 Contact |
� 2007-2013 familia Lupan
| Ziarul "Chişinăul de seară", Chişinău | 13.02.1982 |  |
| art. "Frate cu pământul" de E.Belâh, "...Şi lumina dragostei sale" C.Ştirbu, "Poetul omului" Gh.Vodă, "Aceeaşi speranţă" A.Corchina ş.a. (foto) |
||
the original:
(798KB)
|
Authors : Miezelaitis Eduardas - poet lituanian Covalgi Chiril - scriitor, traducător Meniuc George - scriitor Vodă Gheorghe - scriitor şi cineast Istru Bogdan - scriitor Belâh Evg. Corchina Ala - scriitoare, traducător Ştirbu Chiril - actor |
|
MILITANT, SCRIITOR, CETĂŢEAN Andrei Lupan la 70 de ani FRATE CU PĂMÂNTUL «Când te întreabă cineva cine eşti, poţi prezenta un document, paşaportul, care conţine toate datele principale. Dacă însă întrebi un popor cine este el, poporul îl prezintă ca pe un document, pe un savant al său, un scriitor, pictor, compozitor, om politic ori comandant de oşti». Rasul GAMZATOV. Răspunzând la ancheta revistei «Iunosti», poetul-academician Andrei Lupan a scris: «Anul de debut? 1932 - dacă e vorba de prima poezie publicată. Vechea Basarabie, pământ năpăstuit». Dar şi această primă poezie a «studentului-ţăran» era pătrunsă de un spirit rebel, tradiţii de ateu şi liber cugetător, pe care el le-a asimilat la şcoala agricolă din Cucuruzeni, unde a învăţat pe vremuri Kotovski, «ultimul haiduc», exprima interesul pentru literatura sovietică, spre care el îşi croia drum prin întunericul dezinformării antisovietice, dovedea că el înţelegea ce strânsă legătură există între literatura progresistă universală şi lupta consecventă a slovei publicistice pentru libertatea Basarabiei. Masele largi şi presa democrată aduceau la cunoştinţa studenţilor chişinăueni, din care făcea parte şi acest fost locuitor al satului Mihuleni, articolele pline de mânie şi indignare, publicate în gazeta «Humanite» de scriitorii democraţi Henri Barbusse, Romain Rolland, Anatole France, Paul Eluard, savantul cu renume mondial Einstein împotriva tribunalelor militare şi terorii sângeroase, dezlănţuite împotriva ţăranilor răsculaţi de la Tatarbunar, care au proclamat revoluţia lor după modelul revoluţiei ruse din 1917. În Basarabia a avut o puternică rezonanţă obştească sosirea la Chişinău în octombrie 1925 a lui Henri Barbusse, «când încă nu se uscase sângele ţăranilor din Tatarbunar», iar în anii 30 - discursul în ăpărarea culturii, rostit la şcoala viticolă de profesorul Petre Constantinescu-Iaşi, militant-antifascist, care după raport a răspuns timp de trei ore la întrebările de acută actualitate ale muncitorilor şi ţăranilor dintr-o mahala a Chişinăului. La facultate acţiona o organizaţie comsomolistă ilegală. Trei prieteni ai lui Andrei Lupan din ilegalitatea comunistă - Vladimir Precup, Alexei Rusu şi Isac Cuperman au trecut prin beciurile siguranţei, au stat la închisori, de două ori a fost arestat pentru propagarea ideilor socialiste însuşi «studentul-ţăran», doar el studia de acum nu numai agronomia, dar şi ştiinţa socială de a trăi. Studentul facultăţii de agronomie din Chişinău a universităţii din Iaşi a fost membru al comitetului regional Basarabia al comsomolului, preşedinte al «frontului democrat al studenţilor» din Basarabia. În 1936 el şi-a legat pentru totdeauna viaţa de Partidul Comunist. Se ştie că există destine de oameni care devin un bun al multora, întrucât preţul lecţiei e atât de înalt, atât de multe cuprinde viaţa lor, încât cele trăite de un singur om se răspândesc parcă asupra tuturor contemporanilor lui şi chiar asupra acelora care vor trăi mult mai târziu. O asemenea oglindă cu un puternic amplificator, care va concentra în «focarul» său razele eticii şi moralei eroicului timp şi vocile vii ale destinelor «plugarilor libertăţii» Iurii Corotcov, Iurii Boguslavski, Anton Gadiac, Tamarei Crucioc - va deveni slova poetică aspră a lui Andrei Lupan. Destinul său s-a determinat fără ezitări - destin legat cu fire indestructibile de destinele plaiului natal moldovenesc şi cele ale marii Patrii, recăpătate din nou - Uniunea RSS. Andrei Lupan a fost primul dintre literaţii moldoveni care a descris cu mare exactitate psihologică eliberarea poporului său în poemul «Sat uitat», dedicat zilelor reunirii Basarabiei cu Patria măreaţă. Lupan a fost şi printre primii literaţi moldoveni care au povestit cu mare veridicitate în poezie, proză, dramaturgie şi publicistică cum deveneau colhoznici ţăranii de ieri ai Moldovei. În vremurile vechi grâul se controla foarte simplu, se scotea din sac, de la mijlocul lui sau de jos, un pumn de grăunţe, care erau examinate la lumină. Şi după acest pumn de boabe se apreciau cerealele. Andrei Lupan, care are studii de agronom, ştie asta. Ba mai mult, el este parcă acel grăunte pe care timpul l-a pus în palmă, pentru a controla după el întreaga roadă. După studii - agronom, după talentul său - literat, Andrei Lupan a transpus principiul atitudinii oneste a plugarului şi semănătorului faţă de munca sa în creaţia literară. Exprimându-ne la figurat, în scrierile sale el face aceeaşi selecţie, despărţind nu numai boabele de pleavă, dar şi cerealele de calitate superioară de cele mediocre. El e pătruns de înţelepciunea poporului: dacă ai pus mâna pe coarnele plugului, nu întoarce capul înapoi. Poezia lui A. Lupan cuprinde în sine o întreagă «perspectivă». Ea nu e monovalentă, deci nu poate fi numai «rustică», iar însuşi poetul - numai cântăreţ al satului». Iată de ce, - zice A. Lupan, - nu mă tem de cele încă nu prea înţelese în poezie, le percep ca pe o parte a ei absolut legitimă, ba mai mult - necesară. Importante sunt căutările, durerea, neliniştea, speranţa, strigătul: «Gândiţi! Scoateţi la iveală!» Universul sufletului nu poate fi măsurat cu nici un fel de MEC, algoritmurile lui sunt accesibile numai poeziei. În anul aniversării 60 a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, care coincide cu jubileul poetului, ţin să citez semnificativul dialog al lui Andrei Lupan despre prietenia literaturilor sovietice, care se referă la memorabilele Zile ale literaturii sovietice în Moldova. Din însărcinarea redacţiei am venit atunci în satul Mălăieşti de pe malul Nistrului. În anii 30 în partea locului pe malul stâncos al Nistrului a fost împuşcat de siguranţă tânărul ilegalist basarabean Anton Onica, unul dintre tovarăşii lui Andrei Lupan din ilegalitatea comunistă. Nu putem uita, zice poetul, că la fel cum există în întreaga lume acel chip al lui Ceapaev, pe care l-a creat literatura sovietică, arta sovietică, tot aşa există în întreaga lume imaginea vieţii sovietice, percepută prin intermediul poeziei lui Bloc, Maiakovski, Esenin, Tvardovski şi altor poeţi sovietici. E o colosală fericire să slujeşti un ideal ca al nostru şi e o colosală răspundere, de care nu se poate să uităm. Acest înalt ideal al vieţii noastre îl afirmă timp de o jumătate de secol prin vigoarea slovei sale poetice Andrei Lupan - Omul, Poetul, Comunistul. Evg. BELÂH. - - - - - - - - - - - - - - - - ŞI LUMINA DRAGOSTEI SALE Cred că în numele lumii artistice din republica noastră pot spune: nu există, probabil, printre noi om care să-şi poată imagina viaţa sa spirituală fără poezia lui Lupan. În lunga mea viaţă de actor am avut prilejul să călătoresc mult prin republică, să recit în faţa publicului lucrări de diferiţi autori. Recitam şi versuri de Andrei Lupan. Ele erau totdeauna percepute într-un fel deosebit. Ţin minte nostima lui istorioară în versuri despre destinele ţărancei - poezia «Tărăboi». Cu câtă dragoste şi cu cât talent a scos-o poetul pe această femeie din sfera vieţii înapoiate, pe care o ducea, cum a îmbrăcat ea tot ce avea mai frumos, s-a pudrat chiar, pregătindu-se să plece la Chişinău, unde avea să-şi primească distincţia. Mă surprindea totdeauna capacitatea poetului de a crea dintr-o singură trăsătură de condei un caracter. Ţin minte că într-o poezie era descris un neobişnuit ulcior de lut. Dar era descris în aşa fel că vedeai caracterul întregii noastre republici, toate nuanţele vieţii noastre. Şi anume prin această capacitate a autorului de a descrie sugestiv, în puţine cuvinte, fenomene de mare importanţă ne-a plăcut imediat nouă, actorilor de la Teatrul moldovenesc-muzical-dramatic, piesa «Lumina» de Andrei Pavlovici, pe care am pus-o în scenă în 1949. Spectacolul l-am consacrat aniversării 25 a formării republicii. În acelaşi an am primit titlul de artist al poporului din RSSM şi ordinul Lenin. Dar în şirul evenimentelor de mare importanţă din viaţa mea creatoare, participarea la spectacolul «Lumina» ocupa un loc deosebit. Cum a reuşit scriitorul să îmbine într-o singură lucrare atâtea teme importante pentru viaţa republicii! Şi să le unească printr-un singur cuvânt polivalent - lumină! Într-adevăr, lumina vieţii noi a venit pe pământul natal al poetului şi el a descris cu mult talent această cotitură istorică. Ţin minte cum venea Andrei Pavlovici la repetiţie. Am mai văzut dramaturgi lucrând cu actori. Dar aşa cum lucra Andrei Pavlovici cu colectivul putea s-o facă doar un om pentru care principalul e adevărul artei. El devenise coautorul realizatorilor spectacolului. Ţin minte că era nespus de mulţumit de decorurile scenografului A. E. Şubin, asculta cu atenţie sfaturile regizorului D. Bondarenco. Şi tot timpul ruga să nu ne grăbim a prezenta spectacolul publicului. Toţi actorii munceau cu mare entuziasm. Rolul secretarului comitetului raional de partid îl interpreta Eugeniu Ureche. Şi cât de mult ne bucuram, văzând că talentul viu al actorului contribuie la dezvoltarea ideii autorului, a rolului partidului comuniştilor în acea viaţă nouă, pe care a adus-o satului moldovenesc lumina lui Octombrie. Pentru prima dată în viaţa mea am jucat în acest spectacol un rol negativ - cel al chiaburului Stropşa. Ţin minte că în momentul când Stropşa e prins în sală răsunau strigătele: «Nu-l lăsaţi, daţi-i să vă ţină minte!» Era un rol foarte interesant, de fapt, nu ţin minte în «Lumina» nici un rol inexpresiv. Socot că aceasta se datorează faptului că A. Lupan îi cunoştea foarte bine pe oamenii despre care scria. Spectacolul l-am prezentat de multe ori şi cu mult succes. Am plecat odată la Briceni. Împreună cu decorurile şi recuzitele am luat un motor electric de mică capacitate. Doar nu puteam prezenta în întuneric un spectacol despre lumină. Era o zi ploioasă de toamnă, înserase devreme. Satul era cufundat în întuneric. La club cânta la lumina unei lămpi cu gaz o orchestră. Se adunase puţină lume. Singurul centru cultural, după club, era ceainăria, unde am intrat înainte de spectacol ca să îmbucăm ceva; dar nici aici nu era nimeni. Nu ştiu cui i-a venit ideea să pună în funcţiune motorul înainte de spectacol. Şi imediat ce s-a aprins singurul bec electric tot satul s-a îndreptat spre club. Lumina i-a adunat pe oameni. Ei dansau şi cântau. Cu ce entuziasm au primit spectacolul! Nu demult m-am dus iarăşi în acest sat. La Briceni se înalţă acum un Palat al culturii cu 800 de locuri. Au devenit realitate toate cele prezise de scriitor. Şi în satul meu natal Buşteni, şi la baştina lui Lupan - Mihuleni, şi la Briceni - peste tot arde lumina. Lumina vieţii noi. Lumina dragostei scriitorului pentru oameni. Iar piesa «Lumina» a devenit clasică sovietică moldovenească, o vie pagină în istoria teatrului naţional al republicii. Chiril ŞTIRBU, artist al poporului din Uniunea RSS. - - - - - - - - - - - - - - - GEORGE MENIUC: Lupan, poetul, omul şi cetăţeanul, îşi găseşte imaginile în tezaurul valorilor spirituale ale poporului său, care-şi făureşte pe plaiul natal fericirea. Pământul cu colinele şi văile-i pline de enigme... Cu ochi pătrunzători, plini de lacrimile unei adânci emoţii priveşte el aceste fermecătoare întinsuri, surprinzând de fiecare dată o nouă nuanţă în frumuseţea lor şi un nou mister, ca la fiecare răsărit şi apus de soare. Plaiul natal vorbeşte în mii de glasuri şi abia de dovedeşti să înregistrezi cel puţin câteva din ele... Prin eroii săi - oameni ai muncii, prin nopţile sale de nesomn el a înmulţit înţelepciunea plaiului natal. BOGDAN ISTRU: ...Cred că trăsătura distinctivă a versurilor lui Andrei Lupan e strânsa lor legătură cu problemele majore ale vieţii şi epocii. Muza lui Andrei Lupan caută izvor de inspiraţie acolo unde sălăşluieşte munca, demnitatea, onestitatea. Se poate spune că în poezia lui Andrei Lupan e întruchipată biografia spirituală a poporului, istoria lui în imagini. EDUARDAS MIEZELAITIS: ...În fiecare cuvânt al lui A. Lupan simt mişcare, schimbare de dispoziţie, intonaţie... CHIRIL COVALGI: Nu se găseşte, probabil, în Moldova un colţişor unde să nu fie cunoscut Andrei Lupan. Mulţi îl ştiu în de aproape pe acest om domol la vorbă şi gesturi, îi cunosc gingăşia reţinută, sinceritatea şi tenacitatea, energia când e vorba de destinele oamenilor... - - - - - - - - - - - - - - - - ACEEAŞI SPERANŢĂ Andrei Pavlovici Lupan prezintă o întreagă epocă în literatura moldovenească. Şi la fiecare vârstă a sa el rămâne poet. Se zice că îndrăzneala e o trăsătură proprie tinereţei. Dar Andrei Pavlovici e gata şi astăzi să-şi apere obiectiv, cu tot curajul, crezul. Eram studentă la Institutul de literatură «M. Gorki», secţia traducerilor, când Andrei Lupan era de acum academician, unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi ai republicii. Lucram la traducerea versurilor de Andrei Lupan în limba rusă. Aveam încă prea puţină experienţă, dar eram stăpânită de dorinţa de a scrie versuri, a traduce, eram stăpânită de o dragoste fierbinte pentru poezie. Şi în acele zile am cunoscut surprinzătoarea conştiinciozitate şi exigenţă a lui A. Lupan faţă de sine însuşi. Mai târziu redactorul râdea: «Sunt autori, cărora le poţi întoarce manuscrisul pentru cizelare numai prin intermediul judecătoriei, Andrei Pavlovici, însă, e gata să revadă zece corecturi». Traduceam versuri de Andrei Lupan. Şi ce fel de versuri! Vii, pline de tumultul vieţii. Andrei Lupan e în strâns contact cu ziua de astăzi, el posedă un dosebit simţ al vieţii noi. Aceste trăsături s-au cristalizat în creaţia lui numai datorită înţelegerii profunde a greutăţii muncii plugarului. Ascuţimea perceperii noului i-a dezvoltat poetului simţul răspunderii pentru fiecare cuvânt, simţul nesatisfacţiei de felul în care se redă eroismul cotidianului. În acea perioadă am avut fericirea să traduc din lirica lui Lupan. Traduceam din versurile sale scrise în tinereţe, versuri marcate de vii emoţii şi adânci trăiri, şi lirică din perioada mai târzie, mai matură. Versurile lui Andrei Lupan mă tulburau prin caracterul nestăvilit al sentimentelor, lipsa lor de compromis, imaginile lor originale. Nu tot ce găseam în poezia lui Andrei Pavlovici îmi era aproape, nu pentru toate îmi ajungea experienţă de viaţă şi muncă poetică. Dar ceea ce alegea el cu atâta înţelepciune pentru mine a susţinut examenul timpului. Versurile se editau şi se reeditau. În procesul muncii cu Andrei Lupan aveam şi unele divergenţe, dar ele nu influenţau munca noastră, ci aduceau în ea scânteia adevărului. Principalul e că pe atunci Andrei Pavlovici mi-a dat mie, tânără poetă şi traducătoare, lecţii de înaltă exigenţă, de muncă încordată, dar plină de bucurie la fiecare cuvânt şi fiecare imagine, lecţii de netrecătoare tinereţe a sufletului. Ala CORCHINA. - - - - - - - - - - - - - - - - - - - POETUL OMULUI Am învăţat limba maternă în şcoală şi am luat cunoştinţă de primele modele de literatură autentică, studiind poezia lui Andrei Lupan. Nimeni nu ne-o «băga pe gât», ci însăşi poezia poetului ne reţinea atenţia, cuvântul ei ne deschidea auzul, căci avea în ea ceva nestrunit, neobişnuit de proaspăt, comunicând adevăruri de viaţă la care ochii se deschideau şi începeau să vadă culorile cuvântului, scrisul poetului venea, lăsând în urmă sărăcia lexicului. Poetul Andrei Lupan, prin poezia sa, ne-a făcut să vedem omul, timpul pe care îl trăim, faptele părinţilor noştri, care trebuie ridicate în cuvânt pentru a nu se cufunda în uitare, ne-a orientat spre tot ce e sănătos în viaţă. Versurile poetului nu se dedau fredonării uşoare, ci te cuceresc prin adevărul de viaţă cuprins în ele, prin cuvântul potrivit, ce rămâne în memorie, ca o bună povaţă a celor «şapte ani de acasă», care ajută fiinţei în creştere şi dreaptă orientare. Feciori de ţărani, asemeni poetului, am venit apoi în literatură fiecare din Mihulenii săi, încurajaţi la muncă de versul poetului şi fapta sa de cetăţean frecvent mereu în viaţa literară, participant cu trup şi suflet la toate evenimentele importante din viaţa republicii, a ţării, cum şi de activitatea sa de om politic, militant al luptei pentru pace şi bună înţelegere în lume. Poetul a urmărit şi urmăreşte cu multă grijă şi dragoste procesul de dezvoltare a literaturii noastre, a încurajat talentele autentice, a luptat pentru adevărul artistic, fiind necruţător faţă de spoiala artistică, de scrisul la suprafaţă, fals şi bombastic, a contribuit prin cuvântul său publicistic, de atitudine, la vânturarea celor forme străine, de cuvânt şi culoare, îndrumând spre piscul adevăratei poezii - Omul. «Arta realistă nu îngăduie uniformitatea şi nici expresia canonizată, ea descătuşează mereu adevărata individualitate a artistului. Cerem omului de creaţie să fie clar şi asta-i foarte just. Dar condiţia clarităţii nu înseamnă ajustare la înţelegerea primitivă. Înseamnă, în primul rând, poziţie definitivă, lipsită de echivocuri. Căci concepţia noastră despre lume este o concepţie principială şi ştiinţifică. Şi dacă e să vorbim de îndrăzneala scriitorului, apoi şi aici arma noastră de investigaţie rămâne tot viziunea comunistă a lumii». Spre aceste criterii în artă Andrei Lupan îndruma scriitorul tânăr, literatura noastră, criterii promovate în toată creaţia poetului, care ştia bine, că «centrul literaturii bune se află sub fruntea fiecărui talent autentic», iar aceste talente îşi puse de acum umărul la susţinerea şi dezvoltarea literaturii noastre originale. Mai apoi poetul avea să afirme cu mândrie şi hotărât, că «lirica noastră a prins incarnaţie tot mai vie, stabilind contacte fireşti cu marea poemă a realităţii». Noi, aceşti ce am trecut de patruzeci de ani, generaţia de poeţi care crează astăzi cu deplină dăruire şi simţul acut al datoriei, suntem recunoscători poetului, pe care l-am considerat dintotdeauna drept părinte al literaturii noastre, că prin opera domniei sale, prin fapta de înaltă slujire poporului şi graiului matern, ne-a susţinut şi ne-a insuflat curaj de muncă şi bărbăţie în spaţiul poeziei, pentru că în poezie nu există drumuri fără cotituri, din care cauză nu e uşor, dar eşti fericit, când alături şi mereu aproape ai cuvântul şi poezia poetului, care este şi va fi a Omului. Prin fapta muncii sale, prin creaţia sa profund umană poetul Andrei Lupan care «n-a alcătuit discursuri versificate, ci a plăsmuit mituri contemporane, inspirate din actualitatea vieţii noastre, vine să continuie rândul clasicilor literaturii noastre, a căror pildă ne luminează şi cărora le aducem toată dragostea noastră şi respectul de urmaşi înălţaţi în credinţă şi în devotament. Gheorghe VODĂ |