Închinare fără carte
1938
completat: 2006-02-22 19:15:42


romanian textul original: Închinare fără carte
russian traducere: Посвящение без книги Autor: Marian Boris - traducător
ukrainian traducere: Присвята без книги Autor: Osadcii Vasili - Kiev



ÎNCHINARE FĂRĂ CARTE

Nedezlegat de voi am fost şi sânt,
de câte ori vă caut,
doar v-aş găsi obrazul în pământ.

Înveninatul gând către mai bine,
chiar de-aţi plecat, l-aţi răsădit în mine,
ca să mă ducă el prin lume,
alăturea de alţii mai voinici să mă îndrume.

În straiul vostru aspru de sucman,
purtat şi ponosit din an în an,
mi-aţi cercetat hodina-ntâmplătoare,
mustrându-mă cu-ndemn şi cu chemare.

Când am cercat să tremur condeiul pe hârtie,
cerneala vieţii voastre m-a învăţat a scrie
şi cum n-au fost, dar buchile le-am rupt
din vrajba care dăinuia desubt,
din anii voştri îngropaţi în spuză,
să-mi fie ucenici şi călăuză.

Că eu veneam trimis,
cu gândul să mărturisesc în scris
voinţa voastră dusă prin veleat,
cu doina şi cu plugul la arat
şi să vă port cotiga mai departe,
adulmecând văzduh de culme nouă,
peste poteci cu spini
şi prin hăţiş de carte,
mai altfel decât voi,
dar tot aşijderi vouă.

Prin hăiduieli şi prin nedumeriri,
prin lungi singurătăţi amare,
prin dimineţi bătute de zefiri,
dar niciodată nu prin nepăsare…

Şi-acuma când mă uit de-aicea îndărăpt,
pot închina bucvarul ista mic
dumnilorvoastre, că mi-aţi pus în piept
grăunte ce-a crescut şi-a dat în spic.

1938


Editat:
  Autor Denumirea cărţii Editura Anul ediţiei Pagina Remarcă
Andrei Lupan Frate al pământului Editura "Cartea moldovenească", Chişinău 1959 49
Andrei Lupan Stihi Gosudarstvennoie izdatelstvo hudojestvennoi literaturi, Moscova 1961 46 (trad. N.Bannikov)
Andrei Lupan Frate al pământului Editura "Cartea moldovenească", Chişinău 1962 52
Andrei Lupan Versuri Editura "Cartea moldovenească", Chişinău 1967 8
Andrei Lupan Noşa svoia Editura "Cartea moldovenească", Chişinău 1970 71 (trad. B.Marian)
Andrei Lupan Scrieri v.1 Editura "Cartea moldovenească", Chişinău 1973 107
Antologia poeziei moldoveneşti contemporane Editura "Cartea moldovenească", Chişinău 1974 51
Andrei Lupan Noşa svoia Editura "Hudojestvennaia literatura", Moscova 1975 91 (trad. B.Marian)
Andrei Lupan Versuri/stihi Editura "Literatura artistică", Chişinău 1982 56
Poezia Moldovei Sovietice Editura "Literatura artistică", Chişinău 1984 49
Andrei Lupan Poezii Editura "Literatura artistică", Chişinău 1985 69
Andrei Lupan Frate al pământului Editura "Literatura artistică", Chişinău 1986 73
Andrei Lupan Dobrii znak Editura "Radianskii pismenik", Kiev 1987 33 (trad. Vasili Osadcii)
Andrei Lupan Izbrannoe Editura "Hudojestvennaia literatura", Moscova 1987 72 (trad. B.Marian)
Andrei Lupan Scrieri v.1 Editura "Cartea moldovenească", Chişinău 2002 110
Andrei Lupan Intrare în baladă Editura "Cartea moldovenească", Chişinău 2007 81

Publicat:
Publicaţia Data
Ziarul "Viaţa Satului", Chişinău 14.02.1987
Revista "Moldova", Chişinău 02.2012



Vezi:
- Documente -> Diverse -> Manuscrise, schiţe -> Manuscris - "Închinare" ("Închinare fără carte")