|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Ultimele modificări |
 Căutare |
 Contact |
� 2007-2013 familia Lupan
| Săptămânalul "Literatura şi Arta", Chişinău | 18.02.1982 |  |
| art. "Nestinsa tinereţe a vechilor comunişti..." de E.Botezatu, "O nouă exegeză monografică despre Andrei Lupan" de M.Dolgan, "Andrei Lupan:"Versuri.Stihi."" de A.Hropotinschi, p. "Poetul" de S.Belicov |
||
the original:
(1294KB)
|
Authors : Hropotinschi Andrei - critic literar, red.şef ed."Literatura artistică" Dolgan Mihai - critic literar Botezatu Eliza - critic literar Belicov Serafim |
|
Tovarăşului Andrei Pavlovici Lupan Comitetul Central al Partidului Comunist al Moldovei, Prezidiumul Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti şi Sovietul Miniştrilor al RSS Moldoveneşti Vă felicită pe Dumneavoastră, reprezentant de seamă al culturii moldoveneşti, unul dintre îctemeietorii literaturii sovietice moldoveneşti, cu prilejul împlinirii a şaptezeci de ani din ziua naşterii. Operele create de Dumneavoastră în jumătate de veac de activitate creatoare se bucură de dragostea maselor largi de cititori, constituie o importantă contribuţie la dezvoltarea culturii socialiste moldoveneşti. Ele dezvăluie cu o mare putere de convingere artistică sensul şi semnificaţia istorică a prefacerilor social-economice şi spirituale de pe pământul moldovenesc, prietenia de nezdruncinat a popoarelor sovietice frăţeşti, lupta lor pentru înfăptuirea idealurilor comuniste. Vă dorim, iubite Andrei Pavlovici, multă sănătate, ani îndelungaţi de rodnică activitate creatoare şi obştească. COMITETUL CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST AL MOLDOVEI PREZIDIUMUL SOVIETULUI SUPREM AL RSS MOLDOVENEŞTI SOVIETUL MINIŞTRILOR AL RSS MOLDOVENEŞTI - - - - - - - - - - - - - - - - - SEARA JUBILIARĂ A POETULUI Obştimea din Moldova a marcat pe larg împlinirea a 70 de ani din ziua naşterii lui Andrei Lupan, scriitor şi fruntaş de seamă al vieţii publice, membru al Academiei de Ştiinţe a RSS Moldoveneşti, laureat al Premiului de Stat al Uniunii RSS, unul dintre întemeietorii şi veteranii literaturii sovietice moldoveneşti. Creaţia lui în pas cu mersul viu al istoriei republicii, oglindind problemele actuale ale timpului nostru, a îmbogăţit tezaurul culturii socialiste multinaţionale. În localul Teatrului moldovenesc academic muzical-dramatic de stat «A. S. Puşkin» a avut loc în ziua de 15 februarie seara jubiliară a poetului. Ea a fost deschisă printr-un cuvânt introductiv de P. P. Petric, secretar al CC al Partidului Comunist al Moldovei. În aplauzele fierbinţi ale asistenţei el a dat citire Ucazului Prezidiumului Sovietului Suprem al Uniunii RSS cu privire la conferirea înaltului titlu de Erou al Muncii Socialiste lui A. P. Lupan. În numele Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei, Prezidiumului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti şi Sovietului Miniştrilor al republicii P. P. Petric l-a felicitat pe A. Lupan cu prilejul înaltei decoraţii, cu care a fost distins pentru merite mari în dezvoltarea literaturii sovietice, activitate obştească rodnică şi în legătură cu împlinirea a şaptezeci de ani din ziua naşterii, şi i-a dorit multă sănătate, ani îndelungaţi de rodnică activitate în creaţie şi în viaţa obştească. Martor viu şi participant nemijlocit la evenimentele istorice, care s-au petrecut pe pământul moldovenesc, Andrei Lupan a întipărit adânc şi veridic în lucrările sale prefacerile sociale şi revoluţionare, pe care le-a adus poporului din ţinut Puterea Sovietică, a menţionat în referatul său despre viaţa şi creaţia sarbătoritului doctorul în ştiinţe filologice H. G. Corbu. În versurile scriitorului se simte năzuinţa de a pătrunde şi a reda prin mijloacele artei izvoarele acelei legături, prin mijlocirea căreia cauza leninistă a devenit şi devine cauză a milioanelor de oameni. Aceasta şi-a găsit o întruchipare concretă în lirica poetului. A. Lupan este un scriitor angajat în căutări permanente. Înalta exigenţă faţă de truda scriitoricească, răspunderea faţă de literatură, intransigenţa şi repulsia faţă de tot ce e fals constituie trăsături distinctive ale creaţiei sale. În numele Uniunii scriitorilor din Uniunea RSS Andrei Lupan a fost salutat cu căldură de V. M. Ozerov, secretar al comitetului de conducere al uniunii. Despre marea dragoste a maselor largi de cititori faţă de poezia lui A. Lupan, care a cântat lupta oamenilor muncii din ţinut pentru eliberarea lor naţională şi socială, transformările grandioase, ce s-au produs pe pământul moldovenesc în anii construcţiei socialiste, despre însemnătatea morală a operelor sale au vorbit în cadrul serii P. P. Boţu, prim-secretar al comitetului de conducere al Uniunii scriitorilor din Moldova, E. I. Lupea, muncitoare la asociaţia de producţie a tricotajelor «Steaua Roşie», G. G. Hariuc, participant la ilegalitatea comunistă basarabeană, N. L. Nagnibeda, membru al prezidiului Uniunii scriitorilor din Ucraina, I. A. Colţa, conducătorul unei brigăzi de viticultori din colhozul «Drumul Leninist», raionul Cotovschi, laureat al Premiului de Stat al Uniunii RSS, V. F. Beşliu, învăţător de limbă şi literatură moldovenească în satul Dângeni, raionul Ocniţa. [...] - - - - - - - - - - - - - - - UCAZUL PREZIDIUMULUI SOVIETULUI SUPREM AL UNIUNII RSS Cu privire la conferirea titlului de Erou al Muncii Socialiste scriitorului LUPAN A. P. Pentru merite mari în dezvoltarea literaturii sovietice, activitate obştească rodnică şi în legătură cu împlinirea a şaptezeci de ani din ziua naşterii a conferi scriitorului Lupan Andrei Pavlovici titlul de Erou al Muncii Socialiste, ordinul Lenin şi medalia de aur «Secera şi ciocanul». Preşedintele Prezidiumului Sovietului Suprem al Uniunii RSS L. BREJNEV. Secretarul Prezidiumului Sovietului Suprem al Uniunii RSS M. GHEORGADZE. Moscova, Kremlin. 15 februarie 1982 - - - - - - - - - - - - - - - - - «Nestinsa tinereţe a vechilor comunişti...» Facem popas în marginea poemelor din ultimele decenii - «Meleagul livezilor», «Vasile de pe Măgura», şi «Chemare din legendă», alcătuind un triptic bine închegat, o poezie a revoltei şi a continuităţii. Căci zice poetul în medalionul «Nestinsa tinereţe a vechilor comunişti»: «E veşnică tinereţea lor însângerată. În condiţiile unei adevărate vânători de oameni ei şi-au purtat nepătată conştiinţa comunistă. Multe generaţii de ilegalişti au intrat în luptă, an după an, purtând cu credinţă şi dârzenie steagul roşu. Au fost Tatarbunarul, Hotinul, Soroca, nesfârşitele demonstraţii şi grevele din Chişinău, Bender; au fost temniţele, arestările şi procesele anticomuniste. Dar duhul ostaşilor leninişti mobilizaţi în lupta cea mare, în ciuda tuturor vitregiilor, rămânea de neînfrânt. Mii şi mii de eroi modeşti, de multe ori necunoscuţi, au căzut împuşcaţi sau schingiuiţi prin beciurile siguranţei şi ale închisorilor. Viaţa fiecăruia dintre ei poate fi ridicată din anonimat ca o chemare eroică pentru tineretul de azi». Acest «duh al ostaşilor leninişti», dorinţa de a celebra lupta şi dăruirea lor determină apelul poetului la problematica istorico-revoluţionară. Poemele au, în linii mari un punct de pornire şi o intenţie similară şi fiecare în parte ar fi ilustrarea unei variante a aceluiaşi adevăr, că «în năvala faptelor înalte şi-n adâncul simplelor tăceri» îi avem alături, sfetnici şi tovarăşi de idee, pe cei de până la noi. Deaceea «Meleag natal, păstrează-le tiparul în graiul tău, în piatră şi-n obraz...». Am citat din «Meleagul livezilor», «o dedicaţie semănătorilor cu suflet de cristal». «Cu câte primăveri urcai, zvonind, / nepângărită dragoste-livadă? / Din ce afunduri au pornit şi când / Primii livădari ca să te vadă?/ Întoarce-ne pe urme de-amintiri, / Pe unde dibuiai numai cu zorii...» - pe aceste urme de amintiri ne întoarcem împreună cu poetul, să contemplăm imaginar începutul «livezii». Livada semnifică speranţele încolţite «în dorul trudei fără căpătâi», simbolizează însuşi norodul, pornit pe urmele nădejdii şi ale unui destin istoric mai priitor. Poetul scrutează evenimentele prin luneta ţăranului, a omului de lângă brazdă, cu setea lui seculară de rod şi de lumină. «Hârleţ trudaş te răsădea departe» - este un mod sugestiv de a spune că anume oamenii trudei au răsădit acest crez-livadă, că ei au hotărât creşterea şi înălţarea ei în ani. Revin şi alte imagini din aceeaşi recuzită ţărănească. Coltele ideii, ispititor, fierbinte, răsărea în cugete şi inimi ca un îndemn spre orizonturi de poveste; idealurile lui Lenin îi zmulgeau pe oameni din mocneala inhibiţiei şi a disperării, semănându-le în suflet năzuinţele către mai bine - ideea trezirii şi creşterii e turnată într-o metaforă: «Cădea adânc grăuntele curat / şi-n inimi se-ncleşta cu rădăcină». Semănatul, încolţirea, rădăcina transcriu şi aici ideea adâncirii, accentuează lărgirea sferei de influenţă a ideilor revoluţionare - «nădejdea răzbucnise pân-la cer, / cocioaba se lărgise cât o ţară». Meleagul livezilor sugerează, aşa dar, continuitatea poporului, iar eu-l simbolizat se amplifică prin contopirea psihologică cu norodul şi cu istoria. Celelalte două poeme - «Vasile de pe Măgura» şi «Chemare din legendă» - sunt ca o continuare şi complectare a primului; complectare în sensul că, în timp ce «Meleagul livezilor» era mai curând o proiecţie metaforică a luptei şi continuităţii, celelalte două ne prezintă figurile unor «livădari» concreţi. «Vasile de pe Măgura» este conceput ca o biografie condensată a unui erou, el reprezentând timpul social, care a declanşat furtunile de la începutul acestui secol şi a pus în funcţie energiile mulţimilor. Într-un caz particular autorul a văzut reflectarea unor fenomene esenţiale de viaţă, a relatat acest caz, îndemnându-ne să nu uităm - iată motivul, intenţia şi ţinta poemului: să nu uităm că istoria se sprijină pe contribuţia fiecărei generaţii, că până la noi au fost dăruiri eroice şi zvârcoliri dramatice, că toate acestea ne-au uşurat urcuşul. Atitudinea şi poziţia lui Vasile sunt definitorii pentru o anumită categorie socială: el reprezintă «obştea truditoare, / de slobodă-mplinitoare», nevoia de pământ şi aprinsa sete de afirmare a ţărănimii. Versul se apropie de cel folcloric (îngemănarea stimulativă a influenţelor folclorice cu tendinţele poeziei actuale este o particularitate a tuturor poemelor lupaniene); admiraţia pentru erou e transmisă în accente baladeşti, pe care le aflăm în coloritul situaţiilor, în factura emoţională a stihurilor, în rezonanţele fonice: «El sorbea cu pieptul tare / Apa soarelui-răsare, / şi cu firea lui avană / dădea chiote de zvoană. / chema hoarda la hârjoană...» Nu e indicat timpul concret, dar detaliile sunt astfel selectate şi organizate, încât nu ne e greu să ghicim anii 1914, 1917, 1918. Vasile nu este un erou ce se lasă în voia întâiului elan - e omul care a trecut prin procesul dificil al înţelegerii, venind în satul natal ca deţinătorul unor noi adevăruri sociale şi morale. Poate stângaci şi naiv în lipsa lui de experienţă, dar ferm şi curajos, el îşi înfruntă cu bărbăţie destinul. Momentul decisiv, când braţele truditoare îşi «zmulgeau peste coclauri / dreptul la pământ», este reconstituit fragmentar, dar cu multă autenticitate, autorul mobilizând vocabularul neaoş, întorsătura sintactică cu aromă particulară, detaliul elocvent: «Cercetau cu de-a postata / hleiuri în frământ, / Parcă-atunci întâiaşi dată / au văzut pământ. / Roată ochii de pe culme / hulpavi s-au deschis,/ De-au cuprins tot largul lumii / cel de necuprins» - satul îşi deschise ochii şi inima spre marile adevăruri, spre «tot largul lumii», care începea de la această bucată de pământ - râvnită, visată în durere, zmulsă cu cutezanţă din stăpânirea celor potentaţi. Reţinem în aceste fragmente stilul direct şi nervos, limbajul viguros, frust, natural chiar şi prin ortografierea specifică: «Nu cu jăle să-i jălească,/ ci cu ură soldăţească / şi cu vorbe care ard. / Din măhală în măhală / cerea satului răscoală, / ca-n oraşul Petrograd» - e spus direct, necontrafăcut, cu dezarmantă sinceritate şi cu o adevărată voluptate a oralităţii. Poetul mizează pe expresia verbală orală şi pe simplitatea lexicală maximă. Revenim la «subiectul» punctat al poemului pentru a asista la sfârşitul dramatic al eroului, schiţat în cheie baladescă. «Ceasul cel mare» se numeşte capitolul, căci e ceasul înfruntării decisive, pragul tragic al «dijmei». Înfrăţit (ca un veritabil erou de baladă) cu noaptea neagră şi pădurea, cu pământul şi piatra, chemat «Să răspundă nu cu teamă, / ci cu mâinile pe armă / şi cu soarta faţă-n faţă, / cum răspund adevăraţii», Vasile îşi afirmă demnitatea de om puternic şi curajos. Stejar crescut din inima meleagului natal, eroul «se ţinea încă pe scală, / nu vroia să se prăvală» - e rezistenţa omului cu rădăcini adânci. Poetul nu arată, aşa dar, un faliment - Vasilică Mărgioară, căzut pe culmea sa înstelată, nu este un învins, iar scriitorul, apelând la drama unor spirite superioare, subliniază invincibilitatea idealurilor înalte de omenie şi dreptate în mersul inexorabil al umanităţii. «Chemare din legendă» e o nouă reacţie a condeierului la «chemarea» ce ne îndeamnă spre neuitare, o nouă probă a faptului că dezbaterea motivelor luptei revoluţionare îi slujeşte la afirmarea unor grave atitudini de ordin spiritual. Despre moartea Tamarei Crucioc scria poetul încă în «Meleagul livezilor», asociindu-i visele tinere şi pure cu nişte păsări («Şi păsări mari din cuiburi dărâmate / Cu largi aripi şi strigăt au zvâcnit... / Tamara le-a întrezărit în noapte, / Sub fulgere, pe Nistrul învrăjbit».) În noul poem el cântă tinereţea şi înţelepciunea cutezătoare a eroinei, care a ştiut să lupte, cu conştiinţa clară a condiţiei sale de om al ideii. «Demult caut drumul acesta / spre tine, Tamara...», iar drumul trece prin casa «a lor mei», prin copilărie, prin sentimentul regretului şi al vinei... Iluminată de altă vârstă, experienţă socială şi simţ politic, conştiinţa poetului îndreaptă firul poeziei spre acel «decembrie singuratic», în care glontele vrăjmaş s-a oprit în inima «fecioarei luptătoare». Vin în vers accesorii ale poeziei lui Lupan din anii 30 - oameni zbătându-se în legi obscure şi purtându-şi mărginirea ca pe un blestem, mâni de rob, geamuri străjuite de opaiţe, toate sugerând condiţiile social-istorice vitrege dintr-o lume răvăşită de nedreptate. Dar pe fundalul acesta cenuşiu flacăra revoltei luminează cugetele mândre, iar numele protestatarilor, şi ele nişte fascicule de lumină, devin simboluri ale curajului şi ale îndemnului mobilizator («Mereu erai undeva cu Chemarea, / Tu însăşi erai Chemarea»). Astfel, fără a obiectiva faptele într-un subiect riguros, fără a se pierde în detalii de circumstanţe nesemnificative, poetul urzeşte un cântec de cinstire, plecându-se şi de astă dată cu smerenie lângă nefiinţa eroilor, lângă eterna lor prezenţă. Silabele încărcate de durere, patetismul înalt al plângerii şi celebrării transformă stihurile poemului într-un elogiu curat dăruirii. Raportată la poemul anterior, gama afectivă s-a îmbogăţit cu sentimentul vinei şi cu subtile diferenţieri de nuanţe sufleteşti. Cuvintele-cheie din poem: chemarea, dragostea, gândul, adevărul, credinţa, lumina, tinereţea, nădejdea. Este exploatat un sistem de metafore şi substituiri metonimice simple (smârcul de ură, luminişul împăcat al întâlnirii, poemă cu sânge pe drum, însângerata floare a credinţei), căci poetul preferă (aici şi pretutindeni) structurile expresive simple, fără canon. Alături de epitetul, însoţit uneori de comparaţie şi metaforă («iubită amară ca visul arid», «mucede piepturi de zid» ş. a.) sunt şi mai frecvente obişnuitele determinative, fără sens figurat, dar totuşi sugestiv-caracterizatoare: «O, ei îţi aprindeau focuri în noapte, / te chemau la vatra lor, / în casă, cu stângace prietenie de salahori / şi cu îndemn de ţărani nevorbareţi». Limbajul afectiv al poemului e uneori constituit din interogaţii şi exclamaţii, tonul elegiac al cântecului de jale capătă pe alocuri accente dureros-interogative. Unitar concepute şi realizate, poemele marchează un capitol de interes major în creaţia lui A. Lupan. S-ar părea că sunt prea puţine pentru a ne îngădui concluzii mai largi cu privire la scrisul lupanian. Şi totuşi, ele permit astfel de concluzii, pentru că sunt - prin elementele relevante ce le compun - nişte trepte reprezentative, în care formula scriitorului s-a nuanţat în sens favorabil şi elocvent. Judecat prin prisma poemelor, universul lupanian nu-şi schimbă contururile, doar câştigă câteva nuanţe noi, atât pe plan ideatic, prin temele şi ideile pe care le enunţă, cât şi prin câteva modalităţi expresive - şi în poeme scriitorul arată aceeaşi receptivitate vie pentru valenţele folclorice, lucru absolut firesc, dacă ne gândim că a venit de lângă cei care i-au zis doinei doină şi dorului dor. Dar când vorbim despre caracterul popular al poeziei lui A. Lupan (inclusiv al poemelor), ne gândim nu numai la stil, nici numai la folosirea plasticităţilor de tip folcloric: este vorba, în primul rând, de spiritul de profunzime al poeziei, de factura sufletească a eroului liric. Aşa dar, nu atitudinile tradiţionaliste, etniciste, «autohtoniste» şi nu imitarea servilă a «stilului popular», ci transcrierea spiritului, a sufletului popular caracterizează această poezie. Ca să-i recunoşti pe ţărani, e destul să le vezi mâinile - mâinile care ştiu să muncească şi să mângâie, să dea viaţă spicului şi să ţină plugul în brazdă; ca să cunoşti poezia, trebuie să-i vezi-simţi-auzi sufletul. Dar ţăranii se sfiesc cuminte să-şi arate mâinile cu bătături; sufletul adânc al poeziei se sfieşte şi el să se strige. Poezia lui Andrei Lupan e ca mâinile unui ţăran: tandreţea ei se ascunde sub o platoşă de asprime, se fereşte de privirile indiscrete. Acestei poezii îi lipseşte (cu puţine excepţii) festivitatea; o caracterizează discreţia, lipsa de ostentaţie, concreteţea gândului, teama de improvizaţie şi de abstracţiuni deşarte. Abia după ce ne-am apropiat de spiritul acestei poezii, ne gândim la faptele verbale şi sonore, observăm că - da, versurile vorbesc ţărăneşte despre răzmoiul lui Prier şi satu-n holmuri, despre cântece acătării şi zacoane ţărăneşti, despre «buluciri» şi «hălăduiri»: observăm mai departe că poetul face versurile să vibreze în spiritul bătrânelor balade, că arhaismul lexical şi cel gramatical consună cu ideea poetică şi că poetul evită programatic bucolicul, idilicul rural şi păguboasa autohtonizare forţată. Iar când foloseşte termenii şi întorsăturile aşa-zise populare, o face nu pentru a-i imprima poeziei - în mod artificial - un colorit popular, ci pentru că aşa «se spun» versurile, aşa se iscă ele dintr-o simţire şi gândire, populare în esenţa lor. Toate acestea reprezintă încă o probă în sprijinul concluziei că Andrei Lupan îşi ilustrează şi prin poeme tipul preferat de poezie, îşi exprimă - indirect - crezul de modestie artistică, şi nu pentru că vorbeşte puţin despre sine, ci pentru că evită principial poza şi afectarea fără conţinut, afirmă poezia fără dichis, cu rădăcini şi izvoare vii. Eliza BOTEZATU - - - - - - - - - - - - - - - - O nouă exegeză monografică despre Andrei Lupan De la prima încercare de sinteză critică asupra creaţiei lui Andrei Lupan, efectuată de R. Portnoi prin anii cincizeci, a trecut aproape un sfert de veac. E un răstimp în care cu totul altul a devenit şi poetul - obiect de studiu - prin multele şi net superioarele cărţi ce s-au adăugat la avutul lui artistic, cu totul altul a devenit şi nivelul de interpretare ştiinţifică a vieţii şi creaţiei unui scriitor. Prin urmare, un nou studiu monografic despre Andrei Lupan nu numai că se impunea, dar şi era absolut necesar. Pătrunzându-se de această necesitate imperioasă şi muncind cu pasiune de mai multă vreme asupra obiectului de studiu ales, cunoscutul istoric şi critic literar Haralambie Corbu a scos de sub tipar zilele acestea cartea «Letopiseţ al timpului» («Literatura artistică», 1982) - o amplă şi cuprinzătoare monografie despre viaţa şi activitatea literară a celui mai reprezentativ, mai profund popular şi naţional poet moldovean - al academicianului Andrei Lupan. Faptul capătă o semnificaţie cu totul deosebită, dacă ne gândim că s-a săvârşit în preajma unei zile mari: aniversarea a 70 din ziua naşterii scriitorului. H. Corbu ştie să analizeze literatura contemporană tot aşa cum s-a deprins s-o analizeze pe cea clasică: cu aceeaşi perspicacitate ştiinţifică şi documentare riguroasă, cu aceeaşi dragoste şi grijă. Căutând să-l surprindă pe A. Lupan în manifestările lui cele mai caracteristice şi mai plenare - pe plan social-politic, poetic, dramatic, publicistic, obştesc, cultural, cercetătorul a reuşit să închege o imagine dintre cele mai sintetice şi mai viguroase a aceluia care este conştiinţa poeziei sovietice moldoveneşti, fruntaşul vieţii publice de la noi, purtătorul demnităţii neamului. Din cele şapte compartimente ale monografiei se desprinde cu claritate şi în întreaga lor amploare calea de creaţie a lui Andrei Lupan, cu direcţiile ei definitorii şi cu momentele de vârf, evoluţia temelor şi ideilor poetice, a gândirii artistice, în genere, precum şi epoca cu evenimentele ei de cotitură şi cu spiritu-i dominant. În centrul atenţiei exegetului se află în permanenţă mesajul social al poeziei lupaniene, patosul ei profund cetăţenesc, caracterul militant. Autorul monografiei îmbină în mod organic analiza sociologică a creaţiei artistice cu interpretarea ei estetică, dovedindu-se deopotrivă de iscusit în ambele aceste componente fundamentale ale actului critic. Simţul dezvoltat al istorismului îl ajută să aşeze scriitorul şi opera mai întâi într-un anumit context literar concret. Aceasta îi permite să examineze fenomenul literar în multitudinea-i de conexiuni obiective, să-i dezvăluie adevărata valoare ideologico-artistică şi adevărata însemnătate istorico-literară. Un merit incontestabil al monografiei «Letopiseţ al timpului» este faptul că H. Corbu a izbutit să încadreze cu organicitate activitatea scriitorului analizat într-un context social-politic şi literar foarte concret, amplu şi bogat. Aici cercetătorul, pur şi simplu, excelează (minus cazurile când se întrece măsura), servind drept model pentru criticii mai tineri, în monografiile cărora (din aceeaşi serie) lucrul acesta lasă întrucâtva de dorit. Orice perioadă istorică hotărâtoare din viaţa republicii şi din biografia literară a lui A. Lupan - perioada de până la 1940, eliberarea Basarabiei şi reunirea ei cu Patria Sovietică, anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, transformările socialiste din primul deceniu postbelic, perioada socialismului dezvoltat - este reconstituită de către critic cu ingeniozitate şi cu lux de fapte. Încercările savantului de a efectua diferite paralele - pe cât de revelatoare, pe atât şi de instructive - între creaţia lui A. Lupan şi creaţia altor poeţi moldoveni (Em. Bucov, B. Istru, G. Meniuc, N. Costenco, L. Deleanu ş. a.) învederează nu numai străduinţa lui de a încadra poetul studiat în contextul literar al timpului şi de a-i scoate în vileag originalitatea, dar şi tendinţa de a stabili anumite tipologii semnificative (privind unele motive, eroi, imagini). E important să remarcăm şi faptul că H. Corbu îl înfăţişează pe A. Lupan nu numai ca pe un bard al satului moldovenesc de ieri şi de azi (încercări de felul acesta au fost făcute în critica noastră), dar - principalul - şi ca pe un cronicar al vieţii întregului popor sovietic, care a parcurs «drumul de la plug la cosmodrom», ca pe un exponent al năzuinţelor general-umane, versul lui dur fiind un «vers pe croiul vremii». Or, anume aşa îşi concepe propria creaţie şi însuşi poetul, după cum ne-o mărturiseşte într-un interviu proaspăt (din revista «Moldova», 1982, N 1, pag. 13): «În tot ce am făcut, satul ocupă un loc aproape cardinal. Atitudinea mea faţă de marea viaţă s-a născut pe vatra acestui sat. Dar n-am descris niciodată satul ca pe ceva pitoresc. Satul sau tema satului a adunat în sine tot largul vieţii şi al lumii. Dacă se pretinde că opera mea e o monografie poetică a satului moldovenesc, pot spune că este doar în măsura în care acest sat a reflectat marile zguduiri şi frământări ale timpului» («Prin timp, cu pas de amintiri»). Folosind din plin interviurile şi publicistica literară a scriitorului, împletind cu iscusinţă mărturisirile directe ale lui A. Lupan cu ideile lui poetice din întreaga creaţie, H. Corbu a reuşit să ne dezvăluie crezul cetăţenesc-artistic al autorului «Legii găzduirii» în toată plinătatea şi organicitatea lui, în toată dinamica şi dialectica lui, în toată strălucirea lui în viaţa societăţii şi în viaţa artei. E drept, un accent mai stăruitor ar fi trebuit să se pună pe acele poezii de răsunet ale lui A. Lupan din anul de cotitură 1956 - «Mea culpa», «Strigăt împotriva rutinei», «Inima ta înţeleaptă» (inclusiv poezia din 1958, «Discuţie cu proiect de rezoluţie»), în care poetul îşi revizuieşte cu severitate propria creaţie, dezaprobă hotărât poezia artificială şi poleitoare, se autostigmatizează pentru concesiile şi slăbiciunile de conştiinţă, ce l-au făcut «să bată timid măsura / În tactul strâmb al drâmbei» versificatorilor. A. Lupan recunoaşte, aşa dar, că şi el, în primul deceniu postbelic, a scris un şir de poezii uşoare, dominate de elementul idealizării şi al contrafăcutului (de tipul: «Biruitorii», «Grădina lui Miciurin», «Cântecul culegătorilor»). Ochiul monografistului, însă, este atât de îngăduitor, încât priveşte la aceste poezii ca la nişte realizări acceptabile. Un spirit critic mai pronunţat şi mai direct manifestat s-ar fi cerut în cazul dat, precum şi în alte câteva (în deosebi când se iau în discuţie poeziile umoristice şi satirice). Tematica şi problematica definitorie a poeziei lui A. Lupan, motivele şi ideile cheie, metaforele şi simbolurile dominante, poetica şi măiestria (aceasta ceva mai puţin) - toate aceste «componente» fundamentale ale actului poetic au fost dezvăluite pe larg şi în adâncime, în plan analitic şi sintetic în monografia «Letopiseţ al timpului». H. Corbu a analizat cu subtilitate câteva dintre imaginile arhetipale ale poeziei lui A. Lupan, şi anume: metaforele «tăcerii», «livezii», «izvorului». I-a scăpat însă metafora «nădejdii» - metafora preferată a poetului şi imaginea cea mai sugestivă a optimismului său istoric. La baza monografiei se află două criterii de structurare a materialului supus analizei: criteriul cronologic (în prima jumătate a lucrării) şi criteriul tematico-problematic (în a doua jumătate). Părţile cele mai «tari», mai bine realizate ale monografiei «Letopiseţ al timpului» sunt acelea care se ocupă de creaţia lui A. Lupan de până la 1940, din anii războiului şi din primii 10-15 ani postbelici. Aici istoricul şi criticul literar şi-a demonstrat în mod plenar adevăratele calităţi de investigaţie cu care este înzestrat. Analizele perspicace şi detaliate ale atâtor poezii lirice, umoristice şi satirice, analizele magistrale ale cunoscutelor poeme «Sat uitat», «Hat în hat şi faţă-n faţă», «Tărăboi», analiza exhaustivă (prea lungită, totuşi) a piesei «Lumina», precum şi alte analize concrete, efectuate cu mult gust artistic şi intuiţie critică, sunt o dovadă elocventă în acest sens. Poezia lui A. Lupan din ultimele două decenii, cu cărţile ei reprezentative - «Legea găzduirii», «Gromovnic» şi «Magistrale» - nu s-a bucurat întotdeauna de o interpretare multilaterală, pe orizontală şi pe verticală, deoarece scopul principal al criticului a fost de a o examina mai mult prin prisma temelor şi problemelor abordate. Dar şi aici autorul a surprins şi a revelat tot ce este esenţial în poezia mai nouă a lui A. Lupan, tot ce este definitoriu pentru gândirea lui artistică în continuă căutare şi înnoire. Monografia lui H. Corbu, «Letopiseţ al timpului», despre poetul Andrei Lupan este o investigaţie ştiinţifică de toată seriozitatea şi profunzimea, care vine să îmbogăţească seria «Scriitorilor contemporani» cu o operă critică îndelung chibzuită şi elaborată, cumpătată în aprecieri, cu judecăţi de valoare, pertinente şi scrisă într-un limbaj ales. Mihail DOLGAN - - - - - - - - - - - - - - - - Andrei Lupan: «Versuri. Stihi». Ediţie bilingvă Ţin în faţă ediţia bilingvă de versuri ale poetului, apărută cu prilejul aniversării de şaptezeci de ani şi văd direcţiile evoluţiei întregii noastre poezii. Spiritul de revoltă, notele instigatoare, apelul la luptă din poezia de până la patruzeci şi din anii războiului, luminozitatea şi încântarea în faţa meşterilor-făurari de pe meleagurile Moldovei Sovietice, patosul afirmativ din poeziile scrise în ultimii ani, conştiinţa înaltei responsabilităţi cetăţeneşti a scriitorului în faţa omenirii, angajarea polemică la apărarea păcii, înalta preţuire a bogăţiilor spirituale naţionale, lupta cu minciuna, fariseismul, combaterea spoelii în literatură - prin poezia lui Andrei Lupan mai întâi şi-au croit pârtie spre cititorii nenumăratelor generaţii. Poetul-academician a fost şi este un inovator al versului moldovenesc. Cantabilitatea şi muzicalitatea doinelor, discursivitatea oraţiilor de nuntă şi de la Anul Nou, imprecaţia din blestemele şi descântecele populare s-au îngemănat cu imagistica de factură livrescă şi au răzbătut, în cele din urmă, să se închege în creaţii autentice, care aduceau un mesaj nou, izvorât din realităţile primenite în anii postbelici. Poetul în fiece poezie nu-şi lasă numai amprenta dispoziţiei din momentul creaţiei, ci ca şi cum ar îngropa în vers o nouă trăsătură din caracterul lui de om cu o poziţie social-activă şi cu o atitudine sănătoasă, trează faţă de cele ce se fac în jur şi la care el participă cu versu-i înaripat. Acestor gânduri le găsim explicaţia într-o strofă din poezia «Întâlnirea cu noroc»: «În resemnata forfotă comună, / ferice de ţi-e dat a-i plăsmui fiinţă / acestui purtător al neobişnuinţei, / spre care tinde voia ta cea bună». Aici e poetul Lupan mereu cu gândul iscoditor care vrea să dea fiinţă «acestui purtător al neobişnuinţei». «Scris în Program», «Dreptul la nume», «Magistrale», «Seară cu prieteni», «Ruslan», «Naşterea podgoriei», «Fată de ţară», «Tainul încrederii» şi atâtea alte poezii vorbesc despre o magistrală forţă de sinteză şi generalizare a unor adevăruri, pe care Andrei Lupan a avut curajul civic de a le da forţă de metaforă, aripi de apoftegme, grai frumos de operă artistică. În contextul vieţii contemporane capătă o deosebită acuitate poezia «Răvaş despre nucleul «H», scrisă acum un sfert de veac. S-ar crede că e o poezie publicistică, inspirată de momentul zilei, dar citind-o astăzi, te convingi că slova poetică poate avea forţă mobilizatoare, poate interveni operativ în vreme, dar poate rămâne operă de valoare peste ani, purtând aceeaşi încărcătură de gând şi de imagini, aceeaşi îngrijorare faţă de destinele planetei: «Cum necum, dar căpiştea ni-i globul, / ne-am trezit aici şi ne-am deprins; / cum să-l remorchezi de coada bombei, / să-l dea ea de-a dura prin abis». Andrei Lupan nu s-a lăsat dominat de frumuseţea unei întorsături de vers sau de vraja unei imagini nemaiîntâlnite, ci mereu a avut în centrul creaţiei sale destinul omului care a evoluat de la plug la cosmodrom, mereu căutând să iasă la lumină. S-a văzut de-a valma cu toţi fraţii pământului şi şi-a înţeles menirea de a aduce în poezie satul uitat de cândva. Chemările şi apelurile din poezia «Dreaptă agonisire» sau din «Dreptul la nume» sunt revelatorii pentru noi, ele ni-l prezintă pe poet ca un fidel cântăreţ a ceea ce e de primă importanţă în viaţă, ca pe un onest apărător al idealurilor luminoase, ca pe un descoperitor al valorilor inepuizabile din sufletul plin de largheţe şi bunăvoinţă a poporului moldovenesc, ca pe un valorificator al nestematelor limbii. Însă poetul nu foloseşte cuvinte rare, expresiile mai puţin uzate din tezaurul nostru lingvistic de dragul admiraţiei faţă de forma neaoşă a lor, ci relevează cu ajutorul acestora o stare de spirit, o atmosferă plină de tensiune, în care e fixat eroul liric, surprinzându-i un gest ce-l înveşniceşte şi-l afirmă prin faptele braţelor şi minţii. Eroii din poeziile lui Lupan sunt nişte «certaţi cu sălaşul deprinderii», nişte năzuitori «mai sus şi mai departe», nişte cinstiţi plugari cu «voinţă de fier şi de granit», nişte «însufleţiţi de sufletul lui rus, / ca de izvorul cel cu apă vie, / din care sorb voinicii voinicie», sau, pur şi simplu, nişte «bărbaţi şi femei cu coase în spate» sau «purtători de elan»! Cu poeţi alde Andrei Lupan ne mândrim de «câtă ţară am cuprins» şi vedem până unde-i satul nostru «răsădit cu crezu-n comunism». El ne scoate cu cărţile lui în lumea mare a popoarelor Uniunii Sovietice ca laureat al Premiului de stat al Uniunii RSS şi vedem că fiind purtătorii aceluiaşi grai s-a iscat printre noi un adevărat creator, a dat o altă turnură obişnuitelor cuvinte, conferindu-le sens adânc şi dându-le o orientare ideologică de înaltă rezonanţă socială, în stare să vorbească unei lumi despre capacităţile noastre creatoare, despre înfrăţirea cu noţiunile de frumos, armonie, gingăşie, gust artistic elevat. Poezia lui Andrei Lupan oglindeşte destinul poporului moldovenesc de-a lungul acestui secol zbuciumat, surprinde metamorfozele din viaţa şi din psihologia omului nou, poartă încărcătura de înţelepciune acumulată de strămoşi în creaţia populară şi în pitoreasca noastră limbă, pe care a îmbogăţit-o cu expresia înaripată, ce a devenit cu vremea folclor - merit care vârfuieşte toate eforturile creaţiei sale literare. Andrei HROPOTINSCHI - - - - - - - - - - - - - - - - - Serafim BELICOV POETUL Lui Andrei Lupan la 70 de ani Stă răstignit poetul pe cuvinte Şi nimeni de acolo nu-l coboară, O literă îl naşte-a doua oară, Îl naşte! Îl renaşte! Ori îl minte! Stă răstignit poetul pe cuvinte. Stă aplecat poetul pe hrisoave, Şi-n preajma lui răsună-adânc tăcerea. Din lacrima ce a-ntregit durerea De sânge stins sub bolţile moldave. Stă aplecat poetul pe hrisoave. Şi-i adunat poetul pe hârtie Din câte valuri, bântuind, rebele, Şi simte nu atât sclipiri de stele, Dar mai întâi a ţărnii veşnicie. Stă adunat poetul pe hârtie. Stă răstignit poetul între file, Lăsat din neam, pe grai de neam mai mare, Adevăraţi sunt doar poeţii care răspund de grai pân-dincolo de zile. Stă răstignit poetul între file. |