art. "Arghezi, pattern al Basarabiei literare" (Ediţia nr.395)

Ziarul "Jurnal de Chişinău"	12.07.2005
art. "Arghezi, pattern al Basarabiei literare" (Ediţia nr.395)
	Author : Cimpoi Mihai - critic literar, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova (din 1991)
updated: 2006-06-29 08:17:37

Arghezi a fost în Basarabia postbelică un pattern. Pentru scriitorii basarabeni înstrăinaţi şi lipsiţi multă vreme de opera clasicilor care a început să fie editată trunchiat abia la sfârşitul anilor 90 a fost în primul rând un model de limbă literară românească.

Duritatea, materialitatea şi asprimea ţărănească a limbajului său poetic corespundeau imperativelor ontologice ale literaturii basarabene a epocii: cultivarea tradiţiei ca stratagemă a rezistenţei identitare, legământul faţă de vârstă, conştiinţa acută a rădăcinilor atavice, cărora Arghezi le-a dat o expresie vie. Arhetipalitatea argheziană a constituit punctul de atracţie modelator şi catalitic pentru poeţii basarabeni, care vedeau în asocierea "Slovei de foc" şi "Slovei găurite" o formulă mitopo(i)etică foarte apropiată lor.
Arghezi fascina şi prin originalitatea şi neîncadrabilitatea sa în anumite curente şi mişcări literare, fiind categorisit rând pe rând ba romantic, ba tradiţionalist, ba simbolist, ba avangardist, ba expresionist.
Organicismul său, pe care nu l-au periclitat înnoirea radicală şi democratizarea limbajului, era de asemenea un model de program demn de urmat.
Arghezi se raporta frecvent la noile orientări programatice.
Numeroasele sale arte poetice şi articole despre arta înţeleasă ca religie a scrisului, ca act existenţial, ca joc grav vorbesc despre aceasta.
În poezia nouă apreciază "atitudinea, concentrarea, părăsirea subiectului", "exploatarea supraconcentrată a sensibilităţii" care duce la părăsirea fabulei, metricii, rimei. "Ori, şi în aşa-zisa poezie nouă ca şi în aşa-zisa poezie clasică, singur talentul interesează" (Tudor Arghezi, Ars poetica, Cluj, 1974, p.79).
Dezbaterile înfrigurate pe marginea noilor reorientări programatice nu-l lasă indiferent. Dar el tratează totul cu conştiinţa superiorităţii de înţelegere a esenţei şi legităţilor artei, a vanităţilor şi trufiilor, complacerilor în "sineşa denumire de moderni".
Andrei Lupan, care îşi pune debutul sub semnul lui Ion Barbu, se reorientează apoi spre poetica argheziană, chiar spre frazarea bine meşteşugită, care dă acel mod de construcţie "sintactic" prin excelenţă de care vorbea Nichita Stănescu.
Lupan arghezianizează graiul basarabean, îi dă materialitate şi asprime în sensul poetului Cuvintelor potrivite. Întreaga sa publicistică imită modul de exprimare arghezian.
În anul 1964, când vizitează România, trece pe la Mărţişor, alegându-se cu o carte pe care maestrul îi scrie o dedicaţie "Domnului şi tovarăşului Lupan" cu un gând de recunoştinţă că i-a onorat "atelierul de cuvinte potrivite".
Cu ocazia aniversării 85 de la naşterea marelui poet român se organizează, cu concursul său direct o manifestare la Moscova, la care a citit din traducerile sale cunoscuta poetă Ana Ahmatova, şi la Chişinău. Discursul lui Andrei Lupan a luat formă de eseu, intitulat marginalii argheziene.
Tinerii poeţi îi scriu maestrului şi vor să-i afle părerea. Mitzura, fiica poetului le răspunde şi le comunică aprecierile de obicei binevoitoare ale tatălui său. La Chişinău circula şi un banc conform căruia tânărul pe atunci poet Ion Bolduma ar fi "luat" de la o expoziţie de carte românească un volum de Arghezi, dar nu l-a înţeles şi-l "critica" pe poet că scrie alambicat. Când Lupan ceru să vadă cartea, constată că era... în germană.
Grigore Vieru se proiectează în arhetipalitatea argheziană, cultivând marile teme ale vetrei, izvorului, mamei, copilăriei.
Albinuţa, manual pentru grădiniţă, începe cu o poezie de Arghezi: "Eşti pe lumea de sub cer/ Cel mai mare inginer/Şi cum ştii, muncind, să taci,/Nu te lauzi cu ce faci".
În 1968, îi dedica o poezie în care face elogiul marelui poet "îngropat" în munţi, în iezi, în doine, în ape, în ceaţă, în icoană, în Ion şi Ioana, cu care a angajat un dialog existenţial.
Şi pentru Liviu Damian Arghezi este poetul exponenţial, este "duh din lutul românesc": "Arghezi, duh din lutul românesc/ Arghezi, cele scrise şi nespuse..."
Poetul care s-a zămislit "ca-n basme cu şapte frunţi, şapte grumazi şi şapte ţeste", care avea mai multe suflete şi dialoga cu Dumnezeu ca să afle sensurile şi rosturile misterioase ale vieţii, a constituit subiectul mai multor eseuri scrise de George Meniuc, Bogdan Istru, de tineri eseişti.
Poetul Cuvintelor potrivite "se angaja" în acest dialog basarabean cu o tabletă despre Stere, pe care a publicat-o în Făclia şi în Adevărul literar şi artistic.
Tudor Arghezi vedea în Stere un om septentrional tenace şi mânat de orgolii dure şi de un puternic instinct de răzbunare datorită căruia a lichidat un secol întreg; s-a răzbunat, prin urmare, pe o epocă întreagă. "Individualitate masivă şi dură făcută pentru autoritate şi pentru expresie dictatorială a existenţei, dl Stere s-a retras din circulaţia forţată, împrejmuindu-se dincolo de bine şi de rău". Sfidând confortul banal al casei şi cursul monoton al vieţii cotidiene, el şi-a ales drumul fără sfârşit şi fără răgaz al înconjurului lumii, urmat în permanenţă de linia de margini, de unde vin constelaţiile şi vântul..." (Făclia din 10 aprilie 1930 şi Adevărul literar şi artistic din 25 decembrie 1932).
Există, prin urmare, un Arghezi care s-a inclus în demersul basarabenilor pentru limbă şi impunerea adevărului lor identitar românesc.

Chişinău-Bucureşti 23 mai 2005

See also:

-	Dedicaţii -> Dedicaţii din cărţi -> Din partea scriitorilor din România -> Author : Arghezi Tudor - scriitor român