Tărăboi		1945
completat: 2006-02-23 18:54:55

		textul original: Tărăboi
		traducere: Переполох	Autor: Bugaevski V.

TĂRĂBOI Măi, măi măi, Ce tărăboi a mai fost în sat la noi!.. Stai un pic să-ţi spun şi ţie, să vezi tu minunăţie, că în sat mai fiştecare, de la mic şi pân-la mare, s-a mirat de-aşa-ntâmplare. Şi din ce? Toată pricina îi taman lelea Grăchina. Cum, n-o ştii? Pe Grăchina lui Tănasă? Una grasă, cu-o diseatcă de copii. Casa lor îi pe-aproape de izvor, unde-i drumu-ncârjoiet şi scoboară înspre moară, de la deal de selsovet. Mai dăunăzi îndesară iese ea din casă-afară, în grădină, când, din drum, o strigă unul: – Grăchină, lele Grăchină! Da Grăchina – vorba cea, ca femeia – nu l-a cunoscut de-odată, s-a uitat în streşna mâinii şi-a strigat chiar supărată: – Cine-i, măi, de ce-ntărţi câinii? Când colo, cine-a strigat? Costea lui Andrei al Marfei, presedatele din sat. A chemat-o şi-a-ntrebat-o fel de fel de cercetare, chiţibuşuri, mărunţuşuri şi cutare şi cutare; i-a grăit, i-a şopotit şi i-a spus, ba-n jos, ba-n sus, da pe urmă i-a citit într-o carte şi-n gazetă, şi-n hârtie... Măi, a naibei, ce să fie? Da bărbatul – supăratul – îmblă el bietul Tănasă când afară, când în casă, se zburleşte şi se miară şi oftează prin cămară, şi se-nciudă, şi se-ntartă: – Ce au ei de stau la poartă? Umflă el o dată pieptul şi-a pornit la ei de-a dreptul, dând din coate – cum îi omul mâniet – da Grăchina: – Nu se poate, fugi de-aicea, că-i secret! Măi, minune, ce să fie? Nu se ştie Nu se ştie. A mai tras el o sudalmă şi-a stuchit de ciudă-n palmă şi-nainte să se-ntoarcă a sucit încă-o ţăharcă şi-a aprins-o, cum c-adică nu de frică el – Tănasă – se duce-napoi în casă. Bun, amu mai stai să vezi, c-am să-ţi spun şi n-ai să crezi. Când s-a-ntors ea din ogradă, a pornit un fel de childuri şi de sfadă, cică: – Eu mâine plec la Chişinău, c-o să facem adunare şi-am să ţin o cuvântare. Da bărbatul s-a-nciudat odată foc şi-a-ntrebat-o: – Vrei s-o ei peste moţoc? Nu mă fă s-apuc ciomagul, să-ţi îndrept eu feleşagul!... Da nevasta: – Mai încet cu vorba asta, c-a trecut ea vremea cea când puteai să-ţi baţi femeia. Astăzi ştim noi alt zacon: una-două – şi-n raion. Ridica Grăchina glasul, da Tănasă pleacă nasul; vorba cea, se temea să nu-ncapă-ntr-o belea. Ce-ai să faci? Ce poţi să-i faci? Nu-i deşanţ, mai bine taci. Dimineaţa alt bucluc, ea se-mbracă şi: “Mă duc!” de i-a mers vestea-n tot satul că şi-a lepădat bărbatul. Trec femei, se întâlnesc, stau în drum şi şopotesc: – Ce zici? Aracan de mine şi de mine nu-i a bine! Să facă mătălnicii ea, c-o casă de copii... – Cic-a-mblat şi s-a cătat, s-a hlizit, s-a ghilosit, şi s-a dres, şi s-a-mbunghit, s-a-ncnopcit, şi s-a-ntuflit, şi, ptiu!– cică s-a-mpudrit, şi s-a dus... Ce ai de spus? Vezi neata ce tărăboi? A venit veacul de-apoi. Da Tănasă porăie pe lângă casă şi icneşte: – Bună treabă, ea se plimbă prin străini, da eu ţurui la găini, parcă-s babă. Trece unul şi-l jăleşte, celălalt îl ischiteşte: – Cum aşa, din ce pricină? Nu te teme, c-o să vină... Altu-i bagă sula-n coastă c-a rămas fără nevastă ori îl face vădăoi şi-l aţâţă... Da Tănasă numai tace şi sughiţă. Trece-o zi, trec două, trei, a intrat grija-n femei: – Nu-i Grăchina? – Nu-i şi pace. – Ce să-i faci tu? – N-ai ce-i face. Ce să fie? Ce să fie? Nu se ştie. Nu se ştie. Când a patra zi-ndesară hop – că vine şi Grăchina de la gară. Da femeile-nainte strigă, cât le ţine gura: – Ia te uită, ia te miară, o aduce selsovetul cu trăsura! Vin buluc toate-n ogradă după dânsa, vor s-o vadă; da ea, parc-ar fi mireasă, se repede şi-l sărută pe Tănasă. Lui nici nu-i vine să creadă: Grăchina poartă năgradă. Stă pe piept şi străluceşte, scânteieşte, şi sclipeşte ca un soare, numai focuri şi lumină. El se uită cu mirare: – Ce-i aiasta, bre Grăchină? – Îi năgrada cea mai mare, eu sânt mamă-eroină! Am făcut chef mai tot satul, şi ne-a spus, ş-am întrebat-o, ş-am cântat, ş-am lăudat-o, ş-am ciocnit toţi din pahare pentru cinstea ei cea mare... Că femeile cu toate, cum le ştiţi că sânt de rele, de zavistnice ce-s ele, au pornit un fel de sfadă: – Vrem şi noi s-avem năgradă! Noi iş-lanţi tăceam din gură, c-am picat la-ncurcătură, fiin-că nu era uşor de răspuns la jalba lor. Da pe urmă le-a-mpăcat, c-a strigat unul chefliu: – Tăceţi, fa, că nu-i târziu! Iac-am spus ce tărăboi s-a-ntâmplat în sat la noi. 1945

Editat:

	Autor	Denumirea cărţii	Editura	Anul ediţiei	Pagina	Remarcă
	Andrei Lupan	Poezii	Editura de stat a Moldovei, Chişinău	1947	59
		Poetî Sovetskoi Moldavii	Editura de stat a Moldovei, Chişinău	1947	58
	Andrei Lupan	Intrare în baladă	Editura de stat a Moldovei, Chişinău	1954	82
		Poezia Moldovei	Editura de stat a Moldovei, Chişinău	1954	294
	Andrei Lupan	Liţom k liţu	Editura de stat a Moldovei, Chişinău	1957	77	(trad. V.Bugaevskii)
	Andrei Lupan	Haz si necaz	Editura de stat a Moldovei, Chişinău	1957	12
	Andrei Lupan	Pro nas	Editura "Sovetskii pisateli", Moscova	1959	79	(trad. V.Bugaevschii)
	Andrei Lupan	Frate al pământului	Editura "Cartea moldovenească", Chişinău	1959	116
	Andrei Lupan	Frate al pământului	Editura "Cartea moldovenească", Chişinău	1962	123
	Andrei Lupan	Noşa svoia	Editura "Cartea moldovenească", Chişinău	1970	104	(trad. V.Bugaevschii)
	Andrei Lupan	Scrieri v.1	Editura "Cartea moldovenească", Chişinău	1973	145
	Andrei Lupan	Poezii	Editura "Literatura artistică", Chişinău	1985	105
	Andrei Lupan	Frate al pământului	Editura "Literatura artistică", Chişinău	1986	134
	Andrei Lupan	Izbrannoe	Editura "Hudojestvennaia literatura", Moscova	1987	111	(trad. V.Bugaevschii)
	Andrei Lupan	Scrieri v.1	Editura "Cartea moldovenească", Chişinău	2002	134
	Andrei Lupan	Intrare în baladă	Editura "Cartea moldovenească", Chişinău	2007	98

Publicat:

Publicaţia	Data
Ziarul "Ţăranul sovietic", Chişinău	21.06.1945
Ziarul "Ţăranul sovietic", Chişinău

---

Vezi:

-	Documente -> Corespondenţă -> Din partea oamenilor de rând -> Scrisoare despre succesul poeziei "Tărăboi" la ţară Autor : Cărare Petrea - scriitor Destinatar : Lupan Andrei - scriitor, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova(1946-1955; 1958-1961)

---