Prima pagină
 
Opera
  Poezie
  Eseuri, critică literară, atitudini
Dedicaţii
  Dedicaţii din cărţi
Documente
  Polemici
  Corespondenţă
  Scrisori oficiale
  Discursuri
  Diverse
Publicistica
  Articole, eseuri, discursuri...
  Despre Lupan
Imagini
  Fotografii
  Portrete, sculpturi
Înregistrări audio
  Discursuri, emisiuni radio
Înregistrări video
  Secvenţe din emisiuni, cronici
Repertoriu
  Biografii, cărţi...
 

Ultimele modificări
 
Căutare
Contact



� 2007-2013 familia Lupan
Primăvară
1946
updated: 2006-05-11 08:24:57


romanian original: Primăvară
russian translation: Весна Author: Zenkevici M.
ukrainian translation: Весна Author: Dovghii Olexii



PRIMĂVARĂ

– Iacă şi satul meu, a zis el,
ciocănind din clanţ
şi îndemnând aripile cu sârg, –
voi face-ntâi popas la margine în şanţ,
apoi m-oi duce să-mi înjgheb cuibarul.
Aşa a zis în limba lui un cocostârc,
când a ajuns drept satul lui Ion Plugaru.

El a vâslit – he, he – cu gâtu-ntins
de peste nouă mări şi nouă ţări
spre locul cu pricina, dinadins,
cum îl trăgea din vremi de necuprins
nărav adânc prin mii de primăveri.

Tot neamul lor tărcat, cu pliscul de ţăpuşă,
s-au înnădit pe-aici şi le-a plăcut
să vadă case cu hogeag de lut
şi cu chenarul zugrăvit la uşă.

Şi chiar de la-nceput au hotărât
s-aleagă loc pentru cuibarul lor
pe vârful casei drept lângă hogeag,
că nu plăteau pe el nici un pitac,
şi de-ai fi vrut, de-o vorbă,
să-ţi treacă de urât,
puteai să stai cât vrei într-un picior.

Apoi, tăman, buneii lui Ion
clădise satul lângă stuhării
c-un milion de broaşte-ntr-un cotlon.
Iar broaştele, de bună seamă ştii,
că s-au iscat şi s-au plodit în smârc
să fie hrană pentru cocostârc.

Şi vrasăzică aşa s-a întâmplat:
războiul a lovit peste plugari
şi pasărea, venind de la vânat,
văzu din depărtare un pojar
care-nghiţea şi casă şi cuibar…

Ion s-a ridicat şi dus a fost.
Iar pasărea de-atuncea, cine ştie
cât a zburat prin spaime şi urgie
fără cuibar şi fără adăpost…

Numai în sânge i-a rămas de-atunci
şi-n gânduri, ca un nod nedezlegat,
puterea unei straşnice porunci
să zboare primăvara asta-ncoace…
Şi iată-l că scoboară din văzduh lângă sat
şi ascultă lung: e pace ori nu-i pace?

Apoi mai face două sărituri
şi se ridică fâlfâind din greu,
să treacă-n rotocol privind la satul său
şi să aleagă poate o muche de şopron,
la fel cu casa arsă-a lui Ion,
unde să-şi dreagă cuib din uscături.

Dar tare s-a mirat, când s-a uitat pieziş
şi-a cunoscut în bătătura veche
o casă nouă cu acoperiş,
pe care porăia c-un ciocănaş în mâini
parc-un Ion oleacă mai bătrân
şi c-o pilotcă pusă pe-o ureche.

El capul şi aripile-amândouă
şi le-a întins mai mult şi s-a lăsat plutind
înspre ţăranul cela robotind,
parc-ar fi vrut să-i spună bunăoară:
“Bine te-am găsit la casă nouă!”

Iar celălalt, când l-a văzut cum zboară,
i-a înţeles credinţa lui adâncă
şi luminat de jele i-a grăit:
– Mă ierţi că nu-i chiar totul gata încă,
dar mâine voi sfârşi numaidecât
şi-atunci, poftim, c-oi da şi-un aldămaş,
să-mi fii la casă nouă chiriaş.

1946


Published:
  Author Book name Publisher Year Page Remark
Andrei Lupan Poezii Editura de stat a Moldovei, Chişinău 1947 39
Poetî Sovetskoi Moldavii Editura de stat a Moldovei, Chişinău 1947 46
Andrei Lupan Intrare în baladă Editura de stat a Moldovei, Chişinău 1954 69
Poezia Moldovei Editura de stat a Moldovei, Chişinău 1954 292
Andrei Lupan Doina mulţămirii Editura "Şcoala sovietică", Chişinău 1954 21
Andrei Lupan Liţom k liţu Editura de stat a Moldovei, Chişinău 1957 99 (trad. M.Zenkevici)
Andrei Lupan Pro nas Editura "Sovetskii pisateli", Moscova 1959 71 (trad. M.Zenkevici)
Andrei Lupan Frate al pământului Editura "Cartea moldovenească", Chişinău 1959 134
Antologhia moldavskoi poezii Gosudarstvennoie izdatelstvo hudojestvennoi literaturi, Moscova 1960 344
Andrei Lupan Frate al pământului Editura "Cartea moldovenească", Chişinău 1962 142
Andrei Lupan Versuri Editura "Cartea moldovenească", Chişinău 1967 59
Andrei Lupan Noşa svoia Editura "Cartea moldovenească", Chişinău 1970 119 (trad. M.Zenkevici)
Andrei Lupan Scrieri v.1 Editura "Cartea moldovenească", Chişinău 1973 159
Andrei Lupan Noşa svoia Editura "Hudojestvennaia literatura", Moscova 1975 129 (trad. M.Zenkevici)
Andrei Lupan Dobro nosiaşii Editura "Detskaia literatura" 1980 48 (trad. M.Zenkevici)
Andrei Lupan Poezii Editura "Literatura artistică", Chişinău 1985 116
Andrei Lupan Frate al pământului Editura "Literatura artistică", Chişinău 1986 146
Andrei Lupan Dobrii znak Editura "Radianskii pismenik", Kiev 1987 41 (trad. Olexii Dovghii)
Andrei Lupan Izbrannoe Editura "Hudojestvennaia literatura", Moscova 1987 106 (trad. M.Zenkevici)
Andrei Lupan Scrieri v.1 Editura "Cartea moldovenească", Chişinău 2002 149
Andrei Lupan Intrare în baladă Editura "Cartea moldovenească", Chişinău 2007 110

Printed:
Journal Date
Ziarul "Ţăranul sovietic", Chişinău 01.05.1946



See also:
- Documente -> Diverse -> Manuscrise, schiţe -> Manuscris - "Ion şi un cocostârc" ("Primăvară")
- Documente -> Diverse -> Manuscrise, schiţe -> Manuscris - "Primăvară"