Vamă
completat: 2006-03-02 19:19:17


romanian textul original: Vamă
russian traducere: Рубеж Autor: Brodschi A.



VAMĂ

Iată-mă ajuns la confruntări.

Rele chemări neaşteptate
tăbărâtu-m-au din spate,
cu zilele mele de ieri.

Una câte una,
irosite de-a rândul,
fără a le ţine socoteală,
cu toatele se răscoală,
cerându-mi cugetul la osândă.

Şi tac îndreptăţirile târzii.

Osteneli şi inima în zbucium?
Sarbede pricini de ironii,
anacronic invocate – acolo, atuncea.

Măcar tu,
că m-ai purtat cheltuitor,
nepriceput,
cu câte mi-ai cerut şi m-ai văzut,
cum le-nfrânam cu tine să mă poarte,
pământule,
tu îmi vei ţine parte?



Editat:
  Autor Denumirea cărţii Editura Anul ediţiei Pagina Remarcă
Andrei Lupan Gromovnic Editura "Cartea moldovenească", Chişinău 1973 41
Andrei Lupan Scrieri v.1 Editura "Cartea moldovenească", Chişinău 1973 424
Andrei Lupan Poezii Editura "Literatura artistică", Chişinău 1985 250
Andrei Lupan Frate al pământului Editura "Literatura artistică", Chişinău 1986 436
Andrei Lupan Izbrannoe Editura "Hudojestvennaia literatura", Moscova 1987 295 (trad. A.Brodskii)
Constelaţia lirei Editura "Cartea Românească", Bucureşti 1987 227
Andrei Lupan Scrieri v.1 Editura "Cartea moldovenească", Chişinău 2002 339
Andrei Lupan Intrare în baladă Editura "Cartea moldovenească", Chişinău 2007 188

Publicat:
Publicaţia Data
Ziarul "Tineretul Moldovei", Chişinău 14.02.1982