© 2007-2013 familia Lupan
|
|
|
|
|
Intrare în baladă
|
1944
|
|
|
completat: 2006-07-04 08:27:16
|
INTRARE ÎN BALADĂ
Închegate din hârtoape,
au răzbit spre sat şi curg
ape negre de amurg,
tot mai reci, tot mai aproape.
Din afunduri înspre vie
se ridică trei bărbaţi;
înarmaţi ori ne-narmaţi –
e-ntuneric, nu se ştie.
Merg tăcuţi, numai pe coastă,
lângă vii unul a zis:
“Iată unde ne-a ucis
neamţul pe Maria noastră”.
Apoi chiar de n-ar fi vrut,
tot a contenit din cale,
el cu gândurile sale,
şi-a grăit pentru trecut:
– Cihlimbaruri de ciorchine
de trei ori te-au lăcrămat,
de trei ori s-au scuturat
nucii noştri fără tine.
Că dacă nici n-ai venit
de mai anţărţ la cules,
şi truchinele-o-nţeles
că de-amu te-ai prăpădit.
Smoala nopţii li-i cărare,
nici tu zgomot, nici iscoade,
numai inima le-o roade
dor flămând de răzbunare.
Au trecut, şi dealul viei
a rămas în ceas târziu
un capac de lut pustiu
peste dragostea Mariei.
. . . . . . . . . . . . . . . . . .
Arde-un cuib de venetici,
iar granatele detună;
către zi în văgăună
se-ntâlnesc cei trei voinici.
1944
|
Editat:
|   |
Autor |
Denumirea cărţii |
Editura |
Anul ediţiei |
Pagina |
Remarcă |
|
Andrei Lupan
|
Poezii
|
Editura de stat a Moldovei, Chişinău
|
1947
|
21
|
|
|
Andrei Lupan
|
Intrare în baladă
|
Editura de stat a Moldovei, Chişinău
|
1954
|
57
|
|
|
Andrei Lupan
|
Liţom k liţu
|
Editura de stat a Moldovei, Chişinău
|
1957
|
60
|
(trad. Iu.Cernov)
|
|
Andrei Lupan
|
Pro nas
|
Editura "Sovetskii pisateli", Moscova
|
1959
|
55
|
(trad. Iu.Levitanschii)
|
|
Andrei Lupan
|
Frate al pământului
|
Editura "Cartea moldovenească", Chişinău
|
1959
|
72
|
|
|
|
Paetî sonecinai Maldovî
|
Editura de stat a RSS Belorusia, Minsk
|
1960
|
30
|
|
|
Andrei Lupan
|
Stihi
|
Gosudarstvennoie izdatelstvo hudojestvennoi literaturi, Moscova
|
1961
|
62
|
(trad. Iu.Levitanschii)
|
|
Andrei Lupan
|
Frate al pământului
|
Editura "Cartea moldovenească", Chişinău
|
1962
|
77
|
|
|
Andrei Lupan
|
Versuri
|
Editura "Cartea moldovenească", Chişinău
|
1967
|
51
|
|
|
Andrei Lupan
|
Noşa svoia
|
Editura "Cartea moldovenească", Chişinău
|
1970
|
92
|
(trad. Iu.Levitanschii)
|
|
Andrei Lupan
|
Scrieri v.1
|
Editura "Cartea moldovenească", Chişinău
|
1973
|
128
|
|
|
|
Antologia poeziei moldoveneşti contemporane
|
Editura "Cartea moldovenească", Chişinău
|
1974
|
52
|
|
|
|
Pravo na imea
|
Editura "Hudojestvennaia literatura", Moscova
|
1974
|
46
|
(trad. Iu.Levitanschii)
|
|
Andrei Lupan
|
Noşa svoia
|
Editura "Hudojestvennaia literatura", Moscova
|
1975
|
112
|
(trad. Iu.Levitanschii)
|
|
|
Moldavska radianska poezia (antologie)
|
Editura de literatură artistică "Dnipro", Kiev
|
1975
|
45
|
|
|
Andrei Lupan (traducător - Vardkes Babaean)
|
Maghistrali
|
Editura "Sovetakan groh", Erevan
|
1977
|
10
|
(? trad. Vardkes Babaean)
|
|
Andrei Lupan
|
Dobro nosiaşii
|
Editura "Detskaia literatura"
|
1980
|
36
|
(trad. Iu.Levitanschii)
|
|
Andrei Lupan
|
Versuri/stihi
|
Editura "Literatura artistică", Chişinău
|
1982
|
86
|
|
|
|
Poezia Moldovei Sovietice
|
Editura "Literatura artistică", Chişinău
|
1984
|
39
|
|
|
Andrei Lupan
|
Poezii
|
Editura "Literatura artistică", Chişinău
|
1985
|
86
|
|
|
Andrei Lupan
|
Frate al pământului
|
Editura "Literatura artistică", Chişinău
|
1986
|
93
|
|
|
Andrei Lupan
|
Dobrii znak
|
Editura "Radianskii pismenik", Kiev
|
1987
|
39
|
(trad. Stepan Litvin)
|
|
Andrei Lupan
|
Izbrannoe
|
Editura "Hudojestvennaia literatura", Moscova
|
1987
|
88
|
(trad. Iu.Levitanschii)
|
|
Andrei Lupan
|
Scrieri v.1
|
Editura "Cartea moldovenească", Chişinău
|
2002
|
122
|
|
|
Andrei Lupan
|
Intrare în baladă
|
Editura "Cartea moldovenească", Chişinău
|
2007
|
93
|
|
Publicat:
Vezi:
|